Cozmin Gușă, candidat independent la Preşedinţie! Analistul politic are susținerea Clubului de gândire Gold; Sorin Roşca Stănescu: „Cozmin Gușă vrea ca naționaliștii pro europeni și pro NATO, dar care luptă pentru independența României în UE, să ajungă la putere”

Este informația momentului: Conform unor surse, analistul politic Cozmin Gușă va candida ca independent la Cotroceni. Acesta are susținerea clubului de presă Gold. 

Conform unor surse apropiate, analistul politic Cozmin Gușă va fi propus pentru o candidatură independentă la alegerile prezidențiale din acest an. Decizia ar fi fost luată după discuții intense care au avut loc recent între membrii clubului de gândire Gold, care îl susțin pe Gușă în această etapă politică.

După o ședință maraton de cinci ore a clubului de gândire Gold, s-a ajuns la consensul de a-l susține pe Cozmin Gușă în cursa pentru Cotroceni. Acesta nu este primul pas al lui Gușă în arena politică, având o experiență solidă în analiza și comentarea fenomenelor politice din România.

Sorin Roșca Stănescu: „Cozmin Gușă vrea ca naționaliștii pro europeni și pro NATO, dar care luptă pentru independența României în UE, să ajungă la putere”

„O veritabilă bombă politică, care din, perspectiva Realității Plus e bomba de presă. Gușă va candida independent la președinția României. S-a consultat cu câțiva membri al clubului de gândire Gold, la mine acasă. Domnul Gușă ne-a confirmat că se va adresa publicului suveranist din România care nu a aderat la AUR. Nu va concura cu AUR, ci va atrage români care iubesc țara. Esențial este că, foarte repede, domnul Gușă va prezenta o declarație în care își va prezenta ideile și principiile. Prognoza mea este că va exista o confruntare între suveranistul Gușă și Mircea Geoană, candidat globalist. Restul candidaților sunt nesemnificativi, fie vor fi eliminați.

Scenariul meu, Geoana va avea o cale liberă pentru a fi candidat și va fi susținut de PSD și chiar de PNL. Asta dacă cei doi lideri ai partidelor vor renunța să mai intre în cursă din cauza eroziunii imaginii lor publice. Geoană va fi susținut de globaliștii din România și din lume. Gușă nu va intra în conflict cu celelalte formațiuni suveraniste, va încerca să aspire electoratul care vrea suveranism, dar nu votează cu AUR. Se va adresa și mediului intelectual, domnul Gușă.

Din analiza noastră, a Clubului de Gândire Gold, George Simion și Cozmin Gușă sunt complementari. Simion nu are voința necesară de a-și anunța candidatura. Domnul Gușă are calități complementare lui Simion, dar are și voința de a-și asuma riscul unei candidaturi. Va intra în competiție cu Mircea Geoană, pe care Gușă îl atacă, ca fiind globalist.

Totul este posibil în politică. Așa cum s-a văzut, în lunga discuție constructivă de la mine de acasă, membri clubului Gold FM, ziariști foarte cunoscuți, oameni cu mare influență, s-au declarat dispuși să îl susțină pe Gușă. Cu condiția să nu tragă preșul suveraniștilor care s-au coagulat. Nu suferă de frustrări, iar motivul candidaturii este unul singur: vrea ca naționaliștii pro europeni și pro NATO, dar care luptă pentru independența României în UE, să ajungă la putere”, a declarat Sorin Roșca Stănescu la Realitatea Plus.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare