Cozmin Guşă: Cîrstoiu, medicul milionar, a pozat în proletar, mâncând mititei alături de beizadeaua Burduja, șeful liberalilor bucureșteni, vrând să arate cât sunt ei de populari. Mie mi-a adus aminte, în schimb, de isprava nașului său, Videanu, și a tatălui Burduja, care, fiind pe Coasta de Azur, au trimis un avion privat la București ca să le aducă câteva sute de mititei de la Cocoșatul; e posibil ca și junele Burduja, ăsta tânăr, să se fi înfruptat atunci din acei mititei.

„Ieri, în emisiunea Nicoletei Cone de la Realitatea TV, au fost prezentate acțiunile de campanie ale candidaților din București, acțiuni realizate în weekend. Piedone, cu funia de usturoi la gât, ca să alunge spiritele rele, probabil, strângea semnături cu lăutarii după el, treabă ce a stârnit aplauze la fața locului, dar i-a oripilat pe mulți. Dintre aceștia, confratele Turcescu i-a slobozit lui Piedone o inspirată înjurătură, care s-a și viralizat”, scrie, pe solidnews.ro, analistul politic Cozmin Guşă.

„Cîrstoiu, medicul milionar, a pozat în proletar, mâncând mititei alături de beizadeaua Burduja, șeful liberalilor bucureșteni, vrând să arate cât sunt ei de populari. Mie mi-a adus aminte, în schimb, de isprava nașului său, Videanu, și a tatălui Burduja, care, fiind pe Coasta de Azur, au trimis un avion privat la București ca să le aducă câteva sute de mititei de la Cocoșatul; e posibil ca și junele Burduja, ăsta tânăr, să se fi înfruptat atunci din acei mititei.

Nicușor s-a filmat la un târg de adopție a animalelor de companie, zicând că va adopta și el, dar n-a mai făcut-o, uitând în plus și de haitele de câini vagabonzi de la periferia Bucureștiului, ce sunt înfometați și mai ucid oameni din când în când, prin atacurile lor.

Știu, niciuna dintre aceste acțiuni nu pune în evidență marile probleme ale Bucureștiului. Poate n-ați știut despre aceste isprăvi ale combatanților din campania electorală și acum v-ați enervat, conștienți fiind de faptul că Bucureștiul a ajuns o capitală în derivă, după cum spuneam cu probleme mari și grave, iar candidații par actorii dintr-un film de tip „grădinița de copii, plină e de jucării”. Aceste scene și altele ce vor veni indică în mod limpede că partidele politice și candidații lor sunt în derivă, una din care nu au cum să-și revină pe durata campaniilor din 2024.

Adăugați la ce v-am descris aici pe scurt și ipoteza corectă a lui Ion Cristoiu, conform căreia alegerile pentru București au devenit cele mai importante, bat până și prezidențialele, și atunci o să pricepeți marasmul politico-electoral în care vom trăi în următoarele luni, cu războiul ucrainean la graniță, cu cel dintre Israel și Iran gata să înceapă, iar noi cu perspectiva României transformată într-o mare bază militară. Apare în mod consecutiv și întrebarea de final: Cum să dai, totuși, armamentul pe mâna unor politicieni și la decizia lor, atunci când ei se poartă atât de copilărește?”, scrie Guşă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare