„Luni după-amiază s-a petrecut la Olimpiadă frauda grosolană contra gimnastelor noastre, Sabrinei Voinea nu i-a fost admisă contestația, iar Ana Maria Bărbosu a fost coborâtă în mod samavolnic de pe podiumul de premiere, spre a-i face loc acolo americancei, a cărei contestație a fost admisă de către arbitri corupți, despre care vom afla că au comis chiar infracțiuni. Deoarece era vorba despre nedreptățirea româncelor în favoarea americancelor, presa conformistă și lașă de la noi n-a comentat deloc evenimentul, ce-a stârnit însă revolta antrenoarei Camelia Voinea care, văzându-se abandonată de către oficialii români ce-ar fi trebuit să protesteze, a declarat că Sabrina Voinea va abandona gimnastica în urma acestei mari nedreptăți”, scrie, pe solidnews.ro, analistul politic Cozmin Guşă, candidat independent la prezidenţiale.
„Imediat după asta, site-urile G4MEDIA și GOLAZO, conduse de către Dan Tapalagă, respectiv Cătălin Tolontan, au postat articole prin care dădeau dreptate arbitrilor și elogiau evoluția americancei, cei de la GOLAZO folosind și părerea unei foste campioane, Monica Roșu, ce-a afirmat că ”n-a furat-o nimeni pe Bărbosu”. Cei informați referitor la orientarea mass-media din România știți că site-urile și coordonatorii amintiți slujesc propaganda americană în spațiul public autohton, deci au acționat operativ sugerându-ne să înghițim gălușca și să ne ținem gura, să acceptăm muți umilința și necazul de a fi fost furate gimnastele noastre, deoarece s-a făcut în folosul ”partenerului strategic”, ce se chinuie să bată China la numărul de medalii obținute la Paris. În urma acestui avertisment explicit, în toată seara de luni comentatorii români ai Olimpiadei, de la TVR și EUROSPORT, n-au mai scos un cuvințel despre grozăvia ce se petrecuse cu doar câteva ore înainte. Din păcate, în capcana propagandei americane a picat și Nadia Comăneci, căreia arătându-i-se niște poze falsificate, a decretat la rândul ei că arbitri au avut dreptate, revenind însă ieri cu demersuri ce-au ajutat cauza gimnasticii românești.
Printr-o mobilizare cu amenințări de mare scandal, de care sunt și eu responsabil, COSR a reclamat oficial frauda luni seara, cerând revizuirea deciziei în cazul Sabrinei Voinea. Ieri la prânz, Marcel Ciolacu, pe care nu-l bănuiam de atâta curaj, a protestat oficial declarând că va boicota festivitatea de închidere a Olimpiadei, prin decizia de a nu mai participa. Desigur că e vorba despre o politizare a unui incident sportiv, dar exact asta și trebuia să facă, acestea sunt mijloacele de luptă pentru un premier într-un asemenea caz ce implică interesul național. Dar Ciolacu a supărat astfel ambasada americană de la București, iar în cursul serii de ieri a fost pedepsit printr-un articol publicat tot de G4MEDIA, oficiosul acesteia, unde este acuzat că imită mesajele putiniștilor, cu nominalizarea mea, și aduce, la fel ca cei ca mine, prejudicii intereselor americane, atenție, ”trecând o linie roșie”! În mod clar americanii ne transmit, avertizându-l pe Ciolacu, că n-avem voie în nicio situație să protestăm atunci când suntem nedreptățiți, dacă nedreptatea e în folosul americanilor. Clar și dur!
Scandalul acesta devine însă util din alt punct de vedere, anume arată că problema e la noi, și nu provine din impunerile samavolnice ale americanilor. Imediat după poziționarea lui Ciolacu presa românească a prins curaj și a început să dezbată scandalul gimnastelor, chiar TVR și EUROSPORT, în favoarea României, oficialii COSR și ANS au căpătat din nou voce apărând interesul național, iar drept urmare, poziția ambasadei SUA exprimată prin cozile lor de topor a devenit minoritară și neavenită. O colegă din presă mi-a scris cu umor amar că, pentru această insubordonare, americanii ne vor pune să mai cumpărăm două baterii PATRIOT pentru Ucraina, remarcă ce subliniază în plus servilismul nostru total neproductiv. Eu zic că s-a produs o breșă importantă, într-un moment nimerit, iar dacă vom obține în urma protestelor măcar bronzul binemeritat pentru Sabrina Voinea, putem considera c-am învățat o lecție utilă și-n plan politic. Hai, că se poate!”, scrie Cozmin Guşă.