Cozmin Guşă: Dacă Biserica Ortodoxă Română rămâne pasivă, tace, nu reacţionează la atacul virulent declanşat asupra sa, finalitatea nu are cum să fie decât o schismă, o împărţire a credincioşilor şi a preoţilor în două tabere, cu consecinţe extrem de grave pentru întreaga ţară, pentru statul român în sine

Analistul politic Cozmin Guşă scrie, într-un articol publicat pe site-ul solidnews.ro, că toţi cei care au semnat scrisoarea adresată Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române privind alinierea Paştelui ortodox cu cel al catolicilor, nu au nicio treabă cu Ortodoxia ca şi credinţă, mulţi fiind „răsfăţaţi” ai regimului comunist de până în 1989, pozând apoi rapid în mari dizidenţi, sau „executanţi” fideli ai ordinelor primite din partea Factorului extern.

Iată textul:

„V-am povestit în discuțiile cu Ion Spânu despre existența, acum 33 de ani, în 1990, imediat după evenimentele din 1989, a unui grup de reflecție pentru așa-zisa reformă a Bisericii Ortodoxe, de fapt o încercare de a întoarce toate rânduielile și cutumele ortodoxiei românești la indicațiile Factorului Extern la începutul anilor ’90. Unul dintre partizanii acelor atacuri împotriva ortodoxiei, îmbrăcate, desigur, sub forma reflecției și a reformei, era și Andrei Pleșu, care venea, în același timp, din poziția de președinte al Fundației Soros în România, ca să aveți o explicație; același Andrei Pleșu care, după ce a supt la țâța tuturor guvernărilor, având indemnizații grase, plătite din taxele noastre, a fost unul dintre sabotorii referendumului pentru familie. El a militat, din primele rânduri, împotriva referendumului pentru familie, care, după cum bine știți, și cu suportul Statului Paralel din România, a picat.

Ei bine, din această poziție, Andrei Pleșu, împreună cu ceilalți doi intelectuali anti-ortodoxie, pe care deja îi știți, fiii taților lor, adică Teodor Baconschi și Adrian Papahagi, au scris o scrisoare către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și Adunarea Națională Bisericească, adresându-i-se Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în care își argumentează așa cum pot, nu-i problemă pentru ei să găsească tonalitatea potrivită atunci când desfășoară atacuri sau emit minciuni, deci își îmbracă într-o scrisoare demersul lor de a zgudui cutumele existente încă de la primul Sinod Ecumenic creștin, adică acest calendar al celebrării Paștelui, pentru că tot acolo am ajuns și am discutat aici, la Gold FM, despre cât de periculos este acest demers.

Au și trimis scrisoarea, probabil că în această dimineață ea fost primită, și, pe lângă cei doi pe care vi-i spuneam, fiii taților lor, Baconschi și Papahagi, semnează Andrei Pleșu, semnează Ana Blandiana, o altă alintată a regimului comunist, care după aia a pozat în dizidentă, bineînțeles, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj, spre rușinea mea și altor absolvenți de Babeș-Bolyai, domnul Daniel David, de care n-ați auzit, dar el conduce Universitatea Babeș-Bolyai, și, în fine, o serie de alți intelectuali care n-au legătură cu ortodoxia, dimpotrivă, au ponegrit-o, dar își doresc să intervină în modificarea acestor cutume: Alex Ștefănescu, Radu Carp, vă spun numele mai sonore; mă rog, mai sunt nume, încă vreo 15, nu sunt însă la fel de sonore ca cele pe care vi le-am pomenit.

Treaba este gravă, nu pentru că acești intelectuali anti-ortodocși își permit să propună reforma în interiorul Bisericii Ortodoxe Române. Treaba este gravă, pentru că Biserica Ortodoxă Română nu reacționează, unu, ba chiar tace, doi, și trei, atunci când vorbește, vorbește nepotrivit, adică susține acest demers prin vocea domnului Vasile Bănescu, care este purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române.

Aș vrea să vă anunț că, din punct de vedere național, este evenimentul cel mai grav care se întâmplă, pentru că BOR a rămas ultimul apărător al spiritualității românești și ar trebui ca Patriarhul nostru să conștientizeze că, în ciuda unor amenințări posibile, am văzut și vizita ambasadoarei, cam lungă vizita ambasadoarei Statelor Unite, Kavalec, la sediul Patriarhiei Române, că în pofida unor posibile amenințări sau presiuni, să-și strângă tot curajul și să lupte, pentru că aici nu este vorba despre soarta vreunui înalt ierarh, este vorba de fundamentul Bisericii Ortodoxe Române pe care cei care o slujesc ar trebui să o apere chiar cu prețul sacrificiului personal sau mai ales cu prețul sacrificiului personal. Dacă Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române va rămâne în această pasivitate, nu va găsi metodele potrivite să blocheze aceste demersuri sau pur și simplu să le refuze, închizându-le gura celor care militează pentru o posibilă viitoare schismă, că de fapt despre asta este vorba, asta forțează sorosiștii intelectuali anti-ortodoxie, atunci va fi rău de noi, dar va fi rău și de ei, pentru că încrederea credincioșilor ortodocși în conducătorii Bisericii Ortodoxe va scădea în mod proporțional, ceea ce, revin, este fatal pentru România, deoarece, repet pentru a doua oară în acest editorial, Biserica Ortodoxă Română a rămas ultimul apărător al românismului”.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare