Cozmin Guşă: Dacă Boc şi Rus stăteau în patru labe şi lătrau la comanda dată de beizadeaua Nicu Ceauşescu, Iohannis, Ciucă şi Ciolacu şi-ar fi cumpărat singuri şi lese

„Confratele de presă Valer Marian a scris ieri un text în care povestește cum Emil Boc și Ioan Rus au lătrat în 4 labe, la propriu, la ordinele lui Nicu Ceaușescu. Să vă arăt ce zice Valer:

„S-a petrecut la Cluj Napoca, cu ocazia unei vizite efectuate de Nicu Ceaușescu pentru inaugurarea Casei Tineretului (actualmente complexul Univers T). După inaugurare și masa tovărășească de la obiectiv, ziua s-a încheiat cu un chef la restaurantul hotelului Continental, cel mai luxos din urbe, în care era cazată odrasla dictatorială în apartamentul prezidențial. La chef au participat, aleși cu grijă, principalii șefi ai tineretului comunist clujean. (n.a. – Ioan Rus era șeful mare, iar Emil Boc adjunctul lui)

După miezul nopții, fiind cherchelit, Nicu Ceaușescu i-a anunțat pe comeseni că merge la culcare, iar aceștia au sărit în sus că-l însoțesc până la apartament pentru a-l ști în siguranță. Nicu le-a spus că nu e cazul pentru că este însoțit și păzit de o armată de securiști, dar tovarășii clujeni au insistat în continuare, astfel că, mai în glumă mai în serios, le-a spus că acceptă să-l însoțească dacă se pun în genunchi și-l urmează în patru labe strigând ham-ham, precum căinii.

Tovarășii s-au conformat, au luat poziția în patru labe și l-au urmat din restaurant, pe holul hotelului și pe scări, până la apartamentul prezidențial, strigând ham-ham din toți rărunchii.

Potrivit unuia din șefii de atunci ai hotelului și unui colonel de securitate aflat în misiune, în fruntea cățelușilor juniorului Ceaușescu s-au aflat Ioan Rus și Emil Boc, iar cel mai tare a urlat ham-ham actualul primar liberal și popular-european al Clujului””, scrie, pe solidnews.ro, analistul politic Cozmin Guşă.

„Eu îmi închipui că râdeți cu poftă, prieteni, și chiar merită, dar haideți să ne lămurim. Ioan Rus este fosta eminență cenușie a PSD-ului, timp de vreo două decenii, considerat ca fiind și temutul șef informal al Grupului de la Cluj; iar Emil Boc e considerat steaua cu care se laudă liberalii sau, cum l-a botezat Băsescu, „unitatea de măsură a competenței în politică”. Să mori de râs! De ieri, mai multă lume știe că cei doi pomeniți, marii șmecheri post-’89, au fost doi slugoi, fie și ai beizadelei Nicu Ceaușescu, fiul dictatorului. Cei doi, plus mulți alții ca ei, au preluat frâiele puterii imediat după 1989; mai corect spus e că li s-au dat, deoarece mulți îi bănuim de legături formale cu fosta Securitate. Ce au făcut ei apoi în tranziție? Au continuat să practice ceea ce știau, adică mersul în patru labe, dar la figurat, în spatele șefilor lor Iliescu, Năstase, Băsescu, Iohannis fiind recompensați gras pentru acest lucru. Șocant pentru opinia publică este că cei doi, Rus și Boc, au fost considerați în ultimii 30 de ani ca fiind și mari lideri, coordonând de la vârf structurile guvernamentale românești, oamenii în care ne-am pus speranța unii sau alții, neștiind că au fost doar niște slugoi sau lătrăi.

Mulți poate spun că „De, păcatele tinereții. Trebuie scuzați”, dar eu le răspund că vorbim despre doi adulți cu funcții și bine plătiți la momentul târâș-lătratului la comandă de dinainte de 1989, iar așa ceva nu se prescrie și nu se mai vindecă. Alții veți zice că alde Rus și Boc nu sunt cei mai răi sau cei mai proști și vă dau dreptate: cei doi reprezintă spuma celor chemați, votați și plătiți ca să ne aducă succesul și prosperitatea după 1989, dar tocmai asta-i drama, pentru că eu îmi închipui că alde Iohannis, Ciucă sau Ciolacu, liderii de azi, erau în stare atunci nu doar să umble în patru labe și să latre la comandă. Ei și-ar fi cumpărat singuri și lese, ar fi stat și de pază toată noaptea la ușa beizadelei, în timp ce acela regula turma de femei ușoare puse la dispoziția sa. Bravo lui Valer Marian! Ne-a oferit o explicație clară și de râsu’-plânsu’ pentru unul dintre motivele principale ale prăbușirii noastre naționale”, scrie Guşă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare