Cozmin Guşă, despre vizita premierului în Israel: Bibi părea grăbit şi indiferent la ce spunea Ciolacu, iar Ciolacu nu spunea nimic

„Declarațiile comune de presă ale celor doi premieri, ai României şi Israelului, au durat mai puțin de 10 minute. Am vorbit despre atmosfera de priveghi, așa mi s-a părut mie, probabil că e firească într-o țară care se află la război, unde au avut loc acele atacuri ale Hamas, multe victime în Israel, deja victimele în teritoriul Gaza, victimele civile sunt de zeci de ori mai multe decât cele din Israel”, scrie analistul politic Cozmin Guşă, pe solidnews.ro.

„Bibi Netanyahu, pe pilot automat, fără răbdare, îmbrăcat cu o cămașă neagră, mi-a părut ca un cioclu și Marcel Ciolacu, cu cravată neagră și cămașă albă, îmbrăcat cam de priveghi sau de înmormântare; tonul lui Netanyahu fiind repezit, dur, practic nici n-a fost atent la ce vorbea Marcel Ciolacu, iar Marcel Ciolacu n-a zis mai nimic, decât ce a zis și în primele momente de după declanșarea conflictului din Israel. Marcel Ciolacu a pierdut o șansă de a se adresa comunității internaționale mai direct, pentru că, având mari probleme cu limba engleză, a trebuit să vorbească în românește, să se aștepte traducerea, în fața, repet, unui Bibi Netanyahu extrem de nerăbdător.

Mi-a lăsat un gust amar această conferință de presă, nu doar prin prestația lui Marcel Ciolacu și prin lipsa de răbdare a lui Bibi Netanyahu, dar mi-am dat seama că acolo se pune la cale un pelerinaj, așa, pe bandă rulantă, „gata, ai venit, ai plâns pe umărul nostru, poți să pleci”, pentru că a fost expediat foarte repede Ciolacu de acolo, și acest joc de scenă a lui Netanyahu mă sperie, în sensul în care îmi dau seama că nu mai e loc pentru înțelepciune și răbdare și, dacă n-o să-l pună cineva cu botul pe labe pe Bibi Netanyahu, vom avea probleme nu doar în acea regiune, ci mai ales noi, în Europa, domnule Netanyahu. Nervozitatea matale nu ne interesează, pentru că sunt celule teroriste în Europa, mii de astfel de celule teroriste musulmane, care, în urma unui potențial atac în Fâșia Gaza, vor declanșa Jihadul în Europa Occidentală.

Asta ar fi trebuit să fie în discursul lui Marcel Ciolacu, nu niște emisii de tip bocitoare, pentru că el este un prim-ministru al unei țări din interiorul Uniunii Europene și principala lui îngrijorare trebuie să fie legată de cetățenii UE, mai ales de milioanele de români ce trăiesc în țările vizate de potențiale atacuri. De-aia am zis Bibi și Marcel, un cioclu și o bocitoare într-o atmosferă de priveghi”, scrie Guşă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare