„Să vă prezint cronologia evenimentelor de ieri din coaliția PSD-PNL referitoare la susținerea unui sau unor candidați la Primăria București. În jurul prânzului, când eram din nou împreună, la această emisiune, v-am anunțat pe surse foarte bune, ale mele, o decizie comună a PSD și PNL de renunțare la Cătălin Cîrstoiu. Imediat, la ora prânzului, a început o căutare febrilă de candidat comun, pentru că ni s-a spus că „dom’le, noi nu mergem decât cu candidat comun; că e pesedist, că e liberal, nu contează, să mergem”. S-au tot vehiculat nume, de la Rareș Bogdan, la Gabriela Firea, nu mai aveau disponibili primarii de sectoare, pentru că nu se mai încadrau, unii dintre ei, cum a fost Daniel Băluță, și-au și depus candidatura ca să scape de această povară. În fine, oamenii erau extrem de tensionați, deși în mintea lor scăpaseră de Cătălin Cîrstoiu și doar așteptau un semnal de acord de la Iohannis, care se afla în Coreea de Sud, pentru ceea ce au întreprins ei și pentru numele viitorului candidat comun la Primăria București. Și au așteptat o oră, două, patru”, scrie, pe solidnews.ro, analistul politic Cozmin Guşă.
„După șase ore, Iohannis le dă un mesaj și le zice că din punctul lui de vedere rămâne candidat Cătălin Cîrstoiu. Dezastru! Liderii coaliției, marii lideri ai coaliției, care ar trebui să conducă România, dar au stat acolo ieri 13 ore, l-au chemat de acasă pe Cîrstoiu, care până în momentul ăla se uita pe geam, la Spitalul Municipal, număra mașinile care trec pe șosea. L-au chemat și au început să încerce să-l convingă: „dom’le, retrage-te singur, ca să ne scapi din belea, pentru că Iohannis te vrea pe tine în continuare, noi nu putem să ne opunem, că avem multe dosare pe la DNA, pe la DIICOT, pe unde avem; noi am furat, ce să facem, ca politicieni furăm!” și au intrat într-un impas total, deoarece Cîrstoiu le-a spus că el refuză să se retragă, pentru că are indicații clare, de la cine, de la cine, oare cine, de la generalul Pahonțu, vă spun eu, să nu se retragă. Și a rezistat încă câteva ore Cătălin Cîrstoiu, nu s-a retras. Zice că le-a lăsat mandatul pe masă, „decideți-vă voi, adică vă asumați voi vina în fața lui Iohannis când vine”. Și au mai stat ăștia încă câteva ore și în sfârșit, după miezul nopții, și-au luat tot curajul de care au fost capabili și au retras sprijinul, dar cum? Tot cu cheie (și o să vedeți de ce), reintrând în cursă separat pentru primăria capitalei: din partea PSD Firea și din partea PNL Burduja.
Acum să explic pe scurt titlul, de ce zic eu că a ieșit tot cum au vrut Iohannis și Kavalec. Iohannis s-a jucat la dublu tot timpul, impus acest joc la dublu de către Kavalec, ce i-a anunțat pe toți în urmă cu o lună că musai ea îl vrea pe Nicușor Dan câștigător la București, deși n-a făcut nimic ca primar, dar îl vrea câștigător pentru o ulterioară candidatură (disperată din punctul meu de vedere) la prezidențiale din partea ADU+PNL da, da, a lui Nicușor Dan. Asta este viziunea americanilor. Ei bine, pentru ca să îndeplinească acest lucru, Iohannis, care vrea s-o deservească pe Kavalec, pentru că îi e frică de americani și vrea funcție la NATO sau la Bruxelles, și-a dat seama că e nevoie de Cîrstoiu ca să rămână în cursă pentru ca Piedone să nu câștige, în eventualitatea în care Cîrstoiu lua mai multe voturi de la PSD. Ăsta este motivul pentru care generalul Pahonțu a insistat până ieri seară târziu cu Cîrstoiu să nu se retragă, pentru că Ciolacu avea și el jocul lui la dublu, pe lângă Cîrstoiu, cu Piedone și Voiculescu și, dacă s-ar fi renunțat la Cîrstoiu, el voia un candidat comun, dar să fie de la PNL, eventual Rareș Bogdan, ca să poată merge voturile PSD către Piedone.
Ei bine, de aia am zis că s-a întâmplat în final cum au vrut Iohannis și Kavalec, pentru că, în acest moment, candidând Firea, e limpede că multe dintre voturile PSD se vor duce la ea, nu se vor mai duce la Piedone, și, candidând Burduja, e limpede că foarte puține dintre voturile PNL se vor duce la el, pentru că n-are notorietate, nici public, n-are nimic, restul se vor duce la Nicușor Dan. Și uite așa „pohta ce-a pohtit” această doamnă Kavalec, care este „Omul Negru” al zilei de astăzi la Gold FM, care îl păpușează pe acest Klaus Iohannis, despre care vorbim în fiecare zi și tot degeaba, care, vă închipuiți, stă ca un cățeluș în fața lui Kavalec, dar devine leu fioros în fața lui Ciolacu și Ciucă. Păi cum apar Ciolacu și Ciucă dacă Iohannis este cățelușul lui Kavalec, care Kavalec este micuțul cățeluș al Victoriei Nuland, care nu mai este în structura Departamentului de Stat? Păi ăștia doi apar ca nimeni. Asta e concluzia prieteni: România este condusă de nimeni”, scrie Guşă.