Cozmin Gușă, la un pas de nenorocire, pe șosea: „N-au vrut să mă sperie, au vrut să mă omoare”; el suspectează un sabotaj

„În emisiunea Nicoletei Cone de aseară, de la Realitatea PLUS, Cozmin Gușă a dat detalii despre drama prin care era pe cale să treacă în urma faptului că asupra mașinii sale s-ar fi acționat din dorința de a o avaria temporar, în scopul provocării unui dezastru rutier. Întrebat de moderatoare care ar putea fi cauzele pentru care se acționează așa asupra lui și care ar fi dușmanii, Cozmin Gușă a menționat că nu sunt decât două conflicte în care este implicat, neavând dosare penale și nefiind angrenat în altfel de lupte”, scrie solidnews.ro.

Guşă a spus că unul dintre conflicte este cu Marius Vizer, președintele Federației Internaționale de Judo, acesta fiind un conflict public, iar celălalt iscat probabil de cei care s-au speriat de posibila sa candidatură la primăria generală, în urma propunerii lui George Simion de a candida ca independent susținut de către AUR.

Mașina lui Cozmin Gușă s-a blocat la revenirea de la Constanța, duminică seara, pe centura Ploieștiului, motorul oprindu-se și volanul blocându-se, reușind, în final, un derapaj controlat la marginea acostamentului înainte de intrarea în șanț. Mecanicii de la service-ul unde a fost dusă mașina, după cercetarea din ziua de luni, au descoperit injectoarele, filtrele, chiulasele motorului distruse de o substanță străină, introdusă în rezervorul mașinii, iar în rezervorul mașinii au găsit multe urme ale acestei substanțe, practic rezervorul fiind invadat de acea substanță. Din declarația lor rezultă că nu există altă cauză decât cea a defectării bruște a motorului de către introducerea acestei substanțe în rezervorul mașinii, fiind un fapt pe care ei nu l-au mai întâlnit în activitatea lor niciodată.

„Motorul mașinii mele, care este un motor în V (nu trebuie să dau marca), este o mașină foarte bună, nouă. S-a blocat. Am reușit să o redresez cu greu, deși și volanul s-a blocat. Am rămas pe dreapta, pe acostament, fără să intru în șanț. Sperietura a fost mare. Toate injectoarele au fost distruse; paguba este de câteva mii de euro, deoarece în rezervorul mașinii mele au fost introduse substanțe care încă se văd. Băieții de la service n-au mai văzut niciodată așa ceva. Probabil că ei n-au vrut să mă sperie; au vrut să mă omoare. Pentru că, dacă îi pui unui om substanțe în rezervorul mașinii ca să se oprească la viteză mare dintr-odată, să se blocheze tot. Noroc că eram pe centură și urma un sens giratoriu și am încetinit.”

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare