Cozmin Guşă: Maia Sandu poate rămâne președinte tot printr-o fraudă electorală, de tip „Geoană-2009”

„Aseară am urmărit numărătoarea pentru alegerile și referendumul din Moldova, până pe la 00.00, apoi am scris următoarea postare:

”Maia Sandu, final de drum. “Dead-End”, cum se zice la Soros!
Referendumul nu trece, Maia Sandu intră-n turul doi, finală cu Stoianoglo, pe care a avut grijă să/l aresteze în mandatul ei. Cu referendumul picat și fără aliați compatibili în turul doi, soarta Maiei Sandu e limpede. Și meritată! “Cristal clear”, cum zic tot tovarășii ei din rețeaua Soros. Restul comentariilor, mâine la GOLD FM. HAI ROMÂNIA! De fapt, e cazul să scandăm mai mult decât oricând Hai “RO + MD = RO”!””, scrie, pe solidnews.ro, analistul politic Cozmin Guşă.

„Rezultatele la acea oră indicau că va exista un tur doi între Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo, președintele în funcție, respectiv candidatul socialiștilor, iar referendumul era înregistrat cu un avantaj de cca 10% în favoarea celor ce nu doresc integrarea în UE a Moldovei. Câțiva prieteni mi-au răspuns rapid la postare, spunându-mi că n-ar trebui să mă grăbesc, deoarece vor fi contabilizate ulterior voturile din diaspora moldovenească, care voturi ar putea întoarce rezultatul referendumului. Le-am răspuns amuzat că sunt sigur că va fi așa, că se va petrece ceva similar fraudării alegerilor românești din 2009, în favoarea lui Băsescu și contra lui Geoană, dar că tocmai din acest motiv am dorit să consemnez printr-o postare poza momentului, deoarece va fi una istorică. Apoi m-am culcat.
Acum, când scriu acest editorial (orele 7.30), s-au contabilizat voturile din 98% din secțiile de votare, iar diferența de 10% în favoarea celor anti-UE s-a evaporat, rezultatul arată 50,1% în avantajul celor pro-UE. Adică s-a întâmplat exact ceea ce se presupunea că va fi, după introducerea proceselor verbale din diaspora moldovenească europeană. Vom vedea până la finalul numărătorii care va fi rezultatul înregistrat la referendum, probabil în următoarele ore. Comentariile despre relevanța și valoarea de întrebuințare a unui astfel de rezultat le vom face în emisiunile de la GOLD FM, unde vom analiza și consecințele legate de posibile evenimente social-politice grave în Moldova, respectiv despre impactul asupra strategiilor UE de tip Ursula, ce se dovedesc ca fiind profund defectuoase (de remarcat că sistemul de numărare și contabilizare a voturilor în Moldova nu prevede filiera de tip STS, ca-n România, deci fraudarea finală este mai anevoioasă!).
La această oră zic în felul următor: Cred că referendumul din Moldova a fost dublu fraudat, în mod fizic, respectiv moral. Și mai cred că Maia Sandu poate rămâne președinte tot printr-o fraudă electorală. Noapte de tip GEOANĂ-2009 la Chișinău!

Scurtă argumentare: n-am nici o îndoială că un regim atât de autoritar și nedemocratic ca cel de astăzi din Moldova, și-a folosit toate mijloacele administrative de la nivelul ambasadelor și consulatelor pentru falsificarea rezultatelor din diaspora, pe modelul în care a acționat în 2009 Statul Paralel spre a asigura victoria finală a lui Băsescu, ce fusese învins de către Geoană la votul din interiorul României, vă amintesc doar fraudele dovedite de la ambasada României de la Paris. Spun că votul moldovenilor a fost dublu fraudat, adică și din punct de vedere moral, deoarece consider că diaspora moldovenească a optat deja în momentul plecării în Occident, și n-ar trebui să mai dicteze asupra voinței celor ce-au ales să rămână în țară. Referitor la votul din turul doi, cred că Maia Sandu poate câștiga doar prin fraudă, deoarece în mod matematic voturile adunate ale celorlalți candidați sunt mai numeroase și orientate deja contra continuării mandatului său, e lesne previzibil că se vor îndrepta către contracandidatul Stoianoglo. Rezultatul contradictoriu și la limită al referendumului (oricare va fi acesta!), va produce de asemenea un val electoral suplimentar, dar tot contra Maiei Sandu.
Desigur că mă pot și înșela cu aceste prognoze pe care le fac la cald, sunt certe însă cel puțin două lucruri după aceste alegeri și referendum.
Primul e că strategia de tip SOROS-URSULA a dat greș în Moldova, fiind clar invalidată, tocmai pentru că a fost implementată într-un stat în care democrația a fost suspendată în ultimii patru ani, al doilea e legat de faptul evident că moldovenii au trăit o noapte electorală de tip ”GEOANĂ-2009” în România. Noi știm ce orori am suferit în urma acelei fraudări grosolane, să-i urmărim deci pe moldoveni să vedem dacă au învățat ceva din experiența noastră! Și-n fine, apare clar că singura soluție viabilă este tot ceea ce tot zic de atâția ani, respectiv un proiect de tip RO + MD = RO”, scrie Guşă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare