Cozmin Guşă: Mitică Dragomir a rezumat perfect cum a fost condusă România după 1989 – În prima perioadă, a lui Iliescu, ne-au condus nomenclaturiștii PCR de rang inferior, apoi securiștii în vremurile lui Băsescu, respectiv ”acoperiții”, în mandatele lui Iohannis, deci și azi

„Aseară, participând la emisiunea lui Claudiu Giurgea, alături de Mitică Dragomir, am comentat unele evenimente din trecutul recent. Printre glume și relatări de fapte ce-au implicat Statul Paralel, cu personaje de tip Băsescu, Coldea, Kovesi, ș.a., Dragomir a descris în mod concis și simplu cum a fost condusă România după 1989. În prima perioadă, a lui Iliescu, ne-au condus nomenclaturiștii PCR de rang inferior, apoi securiștii în vremurile lui Băsescu, respectiv ”acoperiții”, în mandatele lui Iohannis, deci și azi”, scrie, pe Facebook, analistul politic Cozmin Guşă.

„Descrierea este corectă, desigur că merită o aprofundare unde să includem rolul securiștilor vechi, ce-au acaparat capitalul național, respectiv pe cel al agenților rețelei Soros, ce-au intrat la butoane odată cu Băsescu, dar azi m-aș ocupa de explicarea modului prin care se conduce prin intermediul acoperiților serviciilor secrete. ACOPERITUL este un individ ce are un angajament discret cu un serviciu secret, românesc sau străin, pe care l-a semnat fie din dorința de a avea avantaje profesionale și/sau materiale, ori pentru a scăpa din diverse belele, eventual fiind șantajat cu acest lucru. Acoperitul acționează deci ca un interpus al serviciilor secrete ce l-au recrutat, dar spre deosebire de interpusul din mediul de afaceri, el nu răspunde penal sau civil pentru faptele și acțiunile sale ilegale, mai ales dacă acestea au fost executate la comanda ofițerilor de legătură.

Nu vreau să vă dau azi exemple de acoperiți, deși sunt cu duiumul, îi puteți identifica lesne observând impunitatea de care s-au bucurat în fața justiției, uneori chiar pentru fapte deosebit de grave. Așadar, susțin și eu viziunea lui Dragomir, care ne spune că suntem conduși de către ”acoperiți”, și așa ajungem la concluzia că România este condusă azi în mod ilegal, deoarece legea interzice prezența acoperiților în structurile de putere. Realizați deci că oamenii care iau decizii în numele statului execută diverse operațiuni în mod comandat/teleghidat de către serviciul secret de unde aparțin, iar deseori încalcă legea pentru a reuși să implementeze ceea ce li s-a trasat ca sarcină.

Revenind în actualitate, deoarece este an electoral, vă descriu pe

scurt cum anume sunt coordonați ”acoperiții” din politică și presă

în 2024. Eu cred că e corectă descrierea de tip “Întărâtă-i drace!”,

adică se creează un mediu în care cât mai mulți se ceartă între ei,

sădindu-se așa un sentiment de neîncredere reciprocă și, neputându-se

astfel coagula o majoritate decizională, în final se ajunge mai ușor

la decizii impuse de prin ”păduri”.

În mediul politic se acționează pe două niveluri, în interiorul

partidelor, respectiv în relaționarea între partide. Prin amorsarea și

dezvoltarea unor conflicte între liderii unui partid se distruge

solidaritatea decizională și se creează celebrele ”bisericuțe”,

făcând imposibilă astfel apariția unei sinergii ce-ar putea asigura

succesul de guvernare sau electoral al respectivului partid. Liderul

maxim, în mod obligatoriu un ”acoperit”, este creditat cu autoritate

maximală, și el impune deciziile dictate în mod netransparent de către

ofițerul de legătură. Dacă acest lider devine total indezirabil pentru

public, sau sucombă din pricina presiunii psihologice, sau nu mai

respectă ordinele, se creează imediat un puci intern și respectivul

lider este înlocuit cu un alt … ”acoperit”. În mod similar se

acționează pentru blocarea unor acțiuni de tip sinergic în interiorul

unor coaliții de partide, lăsând astfel autoritatea la nivelul

președintelui statului, care trebuie să fie și el tot un …

”acoperit”. Dacă președintele defectează în vreun fel, i se creează

probleme în justiție pentru sine sau apropiați, ori se construiește un

context ce poate duce la suspendarea sa din funcție.

Mediul de presă este și el înțesat cu ”acoperiți”, iar controlul său

este vital deoarece reprezintă interfața dintre decidenți și public.

Acum 20 de ani a fost dinamitat Clubul Român de Presă, ce reușea de

bine de rău să se mai opună exceselor puterii coagulând emisia

entităților mass-media, și abia anul trecut am reușit constituirea

noului Club de Presă, știți cât deranj și atacuri a generat acest

lucru. Prin jurnaliștii sau patronii acoperiți se generează scandaluri

false la comandă sau se atenuează/escamotează anchetele jurnalistice

necesare pentru blocarea actelor de corupție sau trădare. Tot

jurnaliștii acoperiți sunt cei ce atacă pentru decredibilizare

vectorii publici ce au curajul să expună probleme grave, deseori

aceștia sunt tot jurnaliști, colegii lor, care sunt defăimați și

terfeliți până când nu mai sunt crezuți sau renunță ei excedați de

atacuri sau de lipsa de solidaritate. Jurnaliștilor acoperiți li se

asigură fonduri, fie că sunt plătiți individual în mod netransparent,

fie că sunt finanțate entitățile lor media, celebrele UM-uri de presă,

prin bani de la companii de stat, sau deținute de către alți

acoperiți, sau de la corporațiile multinaționale cu interese în

economia românească.

Acest subiect merită un șir de dezbateri, ce nu se vor putea realiza

însă în mod eficient într-un an electoral, în condiții de agitație

maximă, sper doar ca să vă fie de folos tabloul pe care l-am schițat

azi spre a pricepe mai bine cum funcționează în România politica și

presa conduse de către … ”acoperiți”.

P.S. Am sesizat ieri că editorialul meu de marți dedicat

”amenajării” presei pentru anul electoral 2024, unde chestionam în

mod evaziv și fondurile implicate în dezvoltarea accelerată a

platformei CANAL 33, a generat un răspuns enervat din partea celor de

acolo. O doamnă colonel în rezervă, crezând în mod fals că mă refer și

la dânsa, a scris și un editorial de defăimare a mea, pe modelul pe

care l-am descris mai sus. N-am ce să răspund public, deoarece sunt

afirmații false și alegații dictate de panică sau nervi, i-am transmis

direct patronului lor

ce era de zis. Iar dacă el crede că finanțările din Israel nu e util

să fie transparentizate, e treaba lui”, scrie Guşă

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare