Cozmin Guşă: Rareş Bogdan a ajuns cârpa cu care Iohannis se şterge pe obrazul prezidenţial de flegmele pe care i le slobozeşte poporul român

„Azi e despre Rareș Bogdan și desigur că el se va întreba de ce nu îl ocolesc cu critica, în baza faptului că suntem amici de peste 25 de ani, ba chiar eu, ca prostul, credeam că suntem și prieteni, până când se dezerteze la Iohannis, în anul 2019. După reprezentația penibilă a lui Iohannis din Parlamentul European, în fața unei săli goale, Rareș Bogdan a ținut un discurs de tip laudatio, unic în istoria politică a României, din câte știu, la adresa președintelui nostru”, scrie, pe solidnews.ro, analistul politic Cozmin Guşă.

„Am avut privilegiul de a asculta, alături de dumneavoastră, analiza şi viziunea unui adevărat om de stat, domnul Klaus Iohannis, Preşedintele României în ultimii 9 ani votat de două ori de aproape 7 milioane de români. Aţi ascultat discursul unui om cu vocaţie europeană despre Europa şi construcţia europeană. Nu este un simplu discurs! Aceasta este România, distinşi colegi! (n.a. s-auzi și să nu crezi atâta pupincurism înghesuit într-o singură frază! Rareș are dreptate doar cu faptul că asta-i România, din păcate. Această Românie l-a ales de 2 ori) Preşedintele Iohannis, aşa cum v-aţi convins, este un şef de stat echilibrat şi raţional, profund european. Aşa cum mi-aş dori să văd şi alţi şefi de stat. În special în zonele vecine României. Este un președinte care a echilibrat într-un mod admirabil interesul țării sale, fără a afecta interesul Europei în regiune”. (Cred că mulți români, dacă s-au uitat la televizor, au spart ecranele televizoarelor, gândindu-se cât de mult a nedreptățit Iohannis România prin deciziile pe care le-a luat privitoare la relația cu Uniunea Europeană, ca să nu zic OMV, ca să nu zic cu Ucraina, ca să nu zic cereale, ca să nu zic Schengen). Și finalul laudatio-ului lui Rareș Bogdan: „Ce poate să facă mai mult UE la Marea Neagră, pe lângă implicarea NATO? Aceasta este întrebarea la care aș dori să meditați iar domnul președinte Iohannis să îmi răspundă. Dumnezeu să binecuvânteze România și Europa!”.

Probabil că v-ați enervat rău, înjurați în gând sau cu voce tare, dar e sigur că Rareș Bogdan prin acest discurs de tip pupincurist și-a uzurpat și bruma de popularitate publică cu care mai rămăsese. Rareș Bogdan nu e prost. V-ați convins de asta în anii în care a fost moderator TV, dar de ieri el a căpătat statutul de cârpă politică, ce și-a asumat, printre altele, să șteargă flegmele virtuale pe care românii le slobozesc pe obrazul prezidențial. Fostul „number one” devine așadar „the last one”, adică numărul 1 devine ultimul. De ce a făcut Rareș Bogdan acest sacrificiu rușinos și conștient? De frică, aceeași frică ce-i domină și pe alți liberali ce nu vor să ajungă ca Iulian Dumitrescu, deoarece faptele lor sunt similare și cunoscute de garda pretoriană a lui Iohannis, iar Rareș Bogdan știe că pupatul fundului lui Klaus nu garantează impunitate, dar poate amâna execuția în justiție. În final, alături de titlul de „Omul Negru” al zilei pe care i-l acordăm din nou lui Rareș Bogdan, marchez cu mesajul pe care  mi l-a trimis o distinsă și reputată profesoara universitară, ce nu s-a mai putut abține și mi-a scris așa: „Grețos de ipocrit acest Cațavencu de Rareș Bogdan! A exportat pupincurismul neaoș la Bruxelles. Iohannis, acest Ilham Aliyev al PNL, acest Kim Jong Un al României, are slugi pe cinste. Scârbos!”, scrie Guşă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare