„“Bravo” Cătălin Predoiu, angajații MAI i-au pândit pe jucătorii Generației de Aur și i-au luat carnetul lui Belodedici, ce avea 0,09 la mie alcool în aerul expirat, adică de 5 ori mai puțin decât limita minimă în SUA și Occident. “Bravo” și lui Cazanciuc, ce-a dat legea, și colegilor lui ce-au votat-o”, scrie, sarcastic, pe Facebook, analistul politic Cozmin Guşă, candideat independent la Preşedinţia României.
„Rușine să vă fie tuturor, nu vă puteți masca incompetența și corupția dând legi samavolnice și, mai rău, pândind jucătorii Generației de Aur după banchet. Să-i luăm cu HUUOOOO prieteni, și vă reamintesc, pentru 9 Iunie, că Predoiu e de la PNL, iar Cazanciuc de la PSD. Să se știe și să se vadă la vot!”, scrie Guşă.
Duminică, 26 mai, Miodrag Belodedici a fost oprit de polițiști pe străzile Capitalei, la scurt timp după meciul de retragere al Generației de Aur de pe Arena Națională. Fostul mare internațional a fost depistat la volan cu o concentrație de alcool de 0,09 mg/l alcool pur în aerul expirat și a rămas fără permis pentru 90 de zile, scrie adevarul.ro.
Incidentul a avut loc la scurt timp după meciul de retragere al Generaţiei de Aur, care s-a desfășurat pe Arena Națională, sâmbătă, de la ora 20.30.
„La data 26 mai a.c., în jurul orei 03.30, polițiștii Brigăzii Rutiere, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control un autovehicul pe o strada din sectorul 1 din Municipiul București.Polițiștii rutieri au procedat la testarea conducătorului autovehiculului cu aparatul alcooltest care a indicat o valoare de 0,09 mg/l alcool pur în aerul expirat.”, informează Brigada Rutieră.
Miodrag Belodedici a fost dus la INML pentru recoltarea de mostre biologice. Acesta primit o amendă de 1485 lei și i-a fost suspendat permisul pentru 90 de zile.
„M-au oprit când am ieșit de la restaurant, de la petrecere. Am plecat pe la 3 și ceva. Au venit după mine și m-au oprit. Au stat acolo și au așteptat la pândă. M-au urmărit cu mașina Poliției, cu girofar, cam 100 de metri din spate. Am băut două șprițuri cu băieții. După ce am fost oprit de Poliție, m-au pus să suflu și am ieșit cu alcoolemie 0,08. Îți dai seama ce beat eram eu? Sigur, e contravenție… Am fost dus la Poliție, m-au ținut două ore acolo, mi-au scos sânge… Le-am spus că nu sunt beat, că pot sta și într-un picior. Și mi-au luat carnetul pentru 90 de zile”, a declarat Miodrag Belodedici pentru Libertatea .
Poliția a efectuat un control după meciul de fotbal dintre Generația de Aur și selecționata Lumii.