Cozmin Guşă: SOS România, cel mai cenzurat partid din politica românească la fel ca şi preşedintele său, a făcut performanţă la aceste alegeri în condiţiile date; rămâne singurul partid cu consecvenţă suveranistă

„Aș vrea să încep prin a spune că, înainte de alegerile parlamentare, pe timpul acestora și chiar și acum, în timp ce vă vorbesc, în statul român are loc o mare regie subterană, care a fost inițiată de foamea de putere, dar și de frica lui Klaus Iohannis și a celor care îl înconjoară, elemente care au generat tot ceea ce ați văzut săptămâna trecută: ședința halucinantă a CSAT, apoi forțajul de renumărare din partea CCR, cu amenințări și plângeri la Parchet împotriva lui Călin Georgescu, cu un comunicat binevenit al STS, care i-a dat peste cap pe cei din CSAT, și, atenție, cu o intervenție urgentă, contrecoeur (adică împotriva voinței), dar necesară, a ambasadoarei SUA la București, doamna Kavalec, care a insistat pentru alegeri corecte și pentru mai puține matrapazlâcuri, nu a spus ceea ce și-ar fi dorit, dar a spus ceea ce i s-a transmis de la Washington să spună”, scrie, pe solidnews.ro, analistul politic Cozmin Guşă.

„Cred că am scăpat. Voi reveni la acest joc, la această regie subterană în zilele următoare, pentru că este timp. Prognozez pentru această seară lumină verde („green light”, cum zic americanii) pentru alegeri, turul doi de prezidențiale, duminică, 8 decembrie, Călin Georgescu – Elena Lasconi. Și, dacă am ajuns aici, să vă prezint concluziile după alegerile parlamentare, nu înainte de a vă spune, prieteni (trebuie să mă laud singur, că altcineva nu mă laudă), că pronosticul meu, de ieri dimineață, „în orb”, fără niciun sondaj publicat în ultimele 7 zile, a fost mai bun decât exit-poll-urile. Am ghicit această treime suveranistă care va împinge competiția la prezidențiale într-altă zonă și am ghicit și scorurile partidelor, mai ales cel al PSD, dar și restul.

  1. Călin Georgescu va fi viitorul președinte al României. Și nu oricum, ci cu un vot sărit de 65% duminica viitoare, pe lângă faptul că este disproporționată, în favoarea sa, susținerea politică, comparativă cu cea a lui Lasconi. Călin Georgescu va beneficia și de vreo 50% din voturile liberalilor, chiar dacă ăștia au zis să se voteze cu Elena Lasconi și, indiferent ce ar spune PSD-ul deseară, minimum 75% dintre PSD-iști vor vota cu Călin Georgescu. Am spus că este în favoarea sa reprezentarea parlamentară, pentru că cele trei partide care îl susțin pe Călin Georgescu direct, declarat și public, POT, SOS România și AUR, au deja peste 35% din spectrul parlamentar, iar sprijinul parlamentar direct pentru Elena Lasconi este la nivel de USR, de 3 ori mai puțin, e limpede. Deci, lunea viitoare, când vom vorbi din nou concluziile după turul doi, o să vorbim despre viitorul președinte Călin Georgescu și acțiunile lui, dar pentru asta trebuie să vă mobilizați din nou. N-am nicio îndoială că se va întâmpla așa ceva.
  2. Viitoarea guvernare va avea o componentă suveranistă. Da, PSD-ul a fost pe primul loc. Probabil că un președinte ca și Călin Georgescu, dar, de fapt, nu probabil, pot să spun că în mod sigur, cunoscându-l de mult timp, va acționa cum scrie la carte, la Constituție, și va da posibilitatea primului partid să construiască o majoritate. Asta, însă, nu înseamnă de la sine că viitorul președinte Georgescu îl va nominaliza pe Marcel Ciolacu, dacă acesta va fi președintele PSD. Ar putea să construiască o coaliție în jurul PSD viitorul premier desemnat, dar nu înseamnă că trebuie să fie președintele PSD acest viitor premier desemnat. Cred că s-ar putea să fie dificil dacă va fi președintele PSD. Pot să prognozez că va fi PSD+UDMR, dar, de asemenea, pot să prognozez că, având un președinte suveranist, vom avea în mod sigur și o componentă suveranistă în interiorul guvernării, nu știu în ce fel, nu știu în ce proporție, nu știu dacă doar cu un partid sau cu două partide dintre cele suveraniste sau cu toate cele trei partide. Se va vedea acest lucru , dar vom avea o guvernare cu tentă suveranistă.
  3. PSD s-a salvat la limită de la un dezastru electoral. Scorul pe care l-a obținut PSD, puțin mai bun decât cel al lui Marcel Ciolacu, este unul care îi lasă să trăiască, dar bineînțeles că nu este unul de mândrie. Mulți dintre analiști, inclusiv Răzvan Dumitrescu, spre exemplu, cu care am tot vorbit zilele astea, au pariat pe un scor sub 20% pentru PSD. Eu, ieri, am spus că scorul va fi 22-23%, cam cât a fost, dar asta înseamnă că PSD-ul este obligat la reformă profundă, este obligat să-și revizuiască acțiunile din ultimii ani, pentru că aceste acțiuni l-au adus aici.
  4. AUR a fost beneficiarul scandalului CCR contra Călin Georgescu. Asta este extrem de evident, pentru că AUR n-a mai avut portanță după europarlamentare, după locale, s-a văzut la prezidențiale scorul mic al lui George Simion; însă, pentru faptul că au fost suficient de oportuniști și din primul moment s-au lipit de Călin Georgescu, au reușit să se redreseze și să ajungă în această postură de a fi votați mai mult în România, mai mult și în diaspora.
  5. PNL s-a redresat miraculos, dar a avut cel mai slab rezultat din ultimii 20 de ani. Scorul de 14% este un scor mai mare, mult mai mare decât cel meritat pentru PNL, apropo de trecutul lor recent dezastruos la adresa României. Eu am prognozat că vor face maximum 12%. Cumva s-a mobilizat rețeaua lor locală și au reușit acest scor, care tot nu i-a scos din zona de 15%, care ar fi fost borna minimală. Ce pot să prognozez e că vor fi atrași la guvernare, e posibil, dar, având cel mai slab rezultat din ultimii 20 de ani, acolo se va întâmpla ceva. Dacă Bolojan va rezista (șansele sunt 50/50), atunci va fi o echipă impusă de către el, mai de natură coldistă, ca să zic așa; dacă nu va rezista, atunci se pregătește la încălzire Crin Antonescu, dublat de Eduard Hellvig, care să vină să preia administrarea partidului și poate că asta ar fi soluția normală.
  6. USR s-a plafonat, asta indică clar înfrângerea lui Lasconi la prezidențiale. E limpede, prieteni: USR nu are cum s-o tracteze pe Lasconi ca să fie președinte. Au făcut un scor mult mai mic, ei visau la cai verzi pe pereți, cu peste 20%. Chiar și eu i-am dat la un 15% optimist. Oamenii sunt dezorganizați, e limpede că și-au pierdut susținerea și au dezamăgit, deci n-o să poată s-o facă președinte nici pe Lasconi.
  7. SOS, deși cenzurat, a fost răsplătit pentru consecvența suveranistă. Probabil că SOS România, după voturile din diaspora, care se vor adăuga, și după redistribuirea voturilor care aparțin unor partide care n-au intrat în Parlament, va ajunge aproape de prognoza mea de ieri, adică aproape de 10%, ceea ce este un rezultat bun pentru acest partid, care a candidat pentru prima dată la parlamentare; poate să fie considerat performer. Știu că pretențiile au fost și mai mari, dar pentru asta trebuie echipă și mai largă, echipa asta mai largă trebuie să se și vadă. Din nefericire pentru presa românească, SOS-ul a fost cel mai cenzurat partid în aceste luni; din acest motiv este cu atât mai meritorie performanța lor, pe care au obținut-o, repet, în urma faptului că au avut consecvență suveranistă.
  8. UDMR a reușit mobilizarea electoratului maghiar. Bravo, Hunor Kelemen și bravo, Viktor Orban! Am înțeles că s-a implicat personal ca să dea mesaje. Dacă s-ar fi dus și mai sus participarea, UDMR-ul ar fi avut probleme, dar și-au asigurat o mobilizare extraordinară, care le-a adus un rezultat nesperat, să știți. UDMR-ul nu credea că va ajunge la un asemenea rezultat. Cred că UDMR-ul, așa cum a evoluat în ultima vreme, este o componentă necesară în interiorul Parlamentului României, ținând cont și de contextul geopolitic regional.
  9. POT a fost dus în Parlament de ”valul Călin Georgescu”. Bravo pentru consecvență și forță, pentru că a dovedit forță Ana Maria Gavrilă, care, de aproape 4 ani, acționează singură în Parlament, după ce a demisionat din AUR, dezamăgită fiind de George Simion și de colegii acestuia. A reușit o performanță extraordinară, a fost consecvență în a-l sprijini pe Călin Georgescu și această consecvență i-a fost răsplătită. Valul acesta creat, practic, i-a dus pe cei de la POT (pe care nu-i cunosc, în afară de președintele Ana Maria Gavrilă) în Parlament.
  10. Exit-poll-urile au fost din nou inexacte (mai corectă a fost evaluarea mea ”în orb”), iar A3 a fost ieri ”campioana manipulărilor” mediatice. Față de scorurile care se afișează acum, cu un PSD care tinde de la 22 spre 21% și multe alte scoruri prezentate, SOR-ul la 5% sau 5,5% acuma e la 8%, e limpede că exit-poll-urile au luat-o din nou razna, a fost plătite degeaba. O mare rușine pentru breasla sociologilor, că au ajuns în acest punct de jos, unde i-a adus lăcomia, conformismul, viclenia; toate acestea au fost penalizate și pot să spun că evaluarea mea „în orb”, de ieri dimineață, fără să văd niciun sondaj în ultima săptămână, a fost mult mai aproape de adevăr decât ceea ce ne-au oferit ei. Am un gust extrem de amar legat de Antena 3 și de Mihai, care, ieri și în ultimele zile, a fost campioana manipulărilor mediatice fără rușine, fără pic de adevăr și o atitudine care îl declasează spre Mihai Gâdea legat de care am regrete. Am fost la baza elevării lui mediatice, a promovării lui în postura de moderator la Realitatea, pe vremuri. Nu mi-a părut bine deloc să-l văd aseară că i s-a făcut rău, cred că a și leșinat, după ce a ieșit brusc, pe la orele 22:00 din direct; am înțeles că i s-a făcut o perfuzie și după 20 de minute a revenit, de altfel se vedea pe mâna stângă bandajată semnul perfuziei. Această agitație a lui, fără adevăr și fără bază, probabil că l-o fi tulburat într-atât, încât i s-a făcut rău.

Cu asta am încheiat concluziile, dar rău ni se face și nouă când vedem cum s-a deprofesionalizat nu doar mediul politic (pe ăsta ne-am răzbunat cumva), dar și mediul de presă și mediul institutelor de sondare”, scrie Guşă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare