În emisiunea „Sub semnul întrebării”, prezentată de jurnalistul Robert Turcescu și difuzată la Metropola TV, Cozmin Gușă a dezvăluit care sunt motivele pentru care a luat hotărârea de a candida la prezidențiale, scrie solidnews.ro.
„Cel mai simplu și clar, chiar dacă nu este înălțător, e că nu mai e nimeni altcineva care să fie în stare, dintr-un punct de vedere suveranist/național-suveranist, să se bată cu actorii de pe scenă. Am căutat în jurul meu, am încercat cu Simion un an de zile și, pe când trebuia să candideze, a zis ‘mă mai gândesc, mai văd dacă voi candida’. Național-suveranismul, dacă nu-l implementăm rapid, nu ne mai putem înrădăcina. Noi suntem acum, ca națiune, dezrădăcinați, suntem foarte expuși. În perioada foarte agitată care urmează, după faza terminală a războiului din Ucraina, după care va începe adevărata competiție geopolitică pentru fel de fel de piețe, asezonări, reașezări, noi suntem în bătaia vântului, pentru că la noi modelul ’Hrebenciuc’, ajuns demult patentat în România, adică să folosești prezența politică doar pentru interese personale, să folosești atuurile țării pentru rezolvarea intereselor personale, a fost preluat de toți, dar Iohannis l-a perfecționat la maximum. Americanii nu se opun unui curent suveranist în România, iar UE nu prea contează.
Al doilea motiv, care a venit după ce am anunțat treaba asta, deși poate părea o vorbă mare și nu se mai poartă, eu am simțul datoriei. La cât am acumulat, mi s-a părut că parcă trebuie să fac ceva. Eu n-o duc rău, sunt bine, dar la câte necazuri sunt, la câte speranțe și-au pus mama și tata în mine, Dumnezeu să-i ierte pe amândoi, am așa, un sentiment al datoriei, care îi include și pe cei cu care intru în contact și care ar zice ‘tu poți!’. Sigur că în anii ăștia am tot primit propuneri, dar eu am vrut să găsesc pe cineva, ca să fiu în țara mea și cu partidul meu la putere. Am crezut că l-am găsit pe Simion, dar nu-l găsisem. Nu sunt certat cu el, dar de fapt nu el trebuia să fie candidatul suveranist.
Iar al treilea motiv, deși sună mai arogant: pentru că pot! Sunt politicianul cu cel mai bun CV posibil, de la A la Z. Dumnezeu m-a inspirat ca de-a lungul vieții să recuperez, să învăț, să fac și management, pe lângă fizică, să fac și geopolitică, să mă instruiesc prin America, prin Franța. Știu cam tot. Și cred că sunt cel mai potrivit candidat la prezidențiale, dar nu de la aceste alegeri, ci de la mai multe rânduri de alegeri”, scrie Guşă.