Guvernul a elaborat trei scenarii privind creșterea salariului minim pe economie, începând cu ianuarie 2020. Cele trei scenarii au fost discutate cu sindicatele și patronatele, iar o decizie finală urmează să fie luată săptămâna viitoare, după o nouă ședință a Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social.
Scenariul I prevede majorarea salariului minim brut cu rata anuală a inflației în luna octombrie 2019 (3,4%), conform datelor INS și cu creșterea reală a productivității muncii pe persoană angajată în anul 2018 (3,7%), conform datelor Eurostat, ceea ce înseamnă o majorare cu 7,2%, respectiv de la 2080 lei la 2230 lei.
Scenariul II și III aduc mecanisme de corecție: dinamica creșterii economice și rata șomajului.
Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social va fi convocat din nou în ședință pentru a tranșa majoarea salariului minim pe economie.