Fostul preşedinte al PNL, Crin Antonescu, a confirmat că va candida pe lista liberalilor pentru alegerile europarlamentare, dezminţind astfel zvonurile apărute în ultima perioadă că nu ar putea fi inclus pe listă.
„După cum aţi fost informaţi în repetate rânduri de domnul preşedinte Orban şi de alţi purtători de cuvânt ai partidului, listele urmează să se alcătuiască. Sigur că mai candidez, nu văd ce motive aş avea să nu mai candidez. N-am exprimat niciodată vreo îndoială în legătură cu candidatura pe care am anunţat-o încă de acum câteva luni. Fiecare candidat a depus un dosar care cuprinde un CV, un proiect de candidatură legat de tematica europeană, de principalele puncte de interes …
Am depus şi eu un astfel de dosar. Am avut şi discuţii cu preşedintele partidului, ca şi cu alţi colegi. Nu am alte informaţii”, a declarat Crin Antonescu, duminică seara, într-o intervenţie telefonică la România TV.
EL a adăugat că a văzut în ultimele zile „o oarecare agitaţie mediatică” despre care spune că este bazată pe zvonuri.
„Ca atare, nu am de ce să comentez.Pot doar să vă precizez că eu nu am alte informaţii decât declaraţii preşedintelui Orban, ca şi din discuţii cu colegi care au participat la discuţia cu preşedintele Iohannis, că nu s-a discutat acest subiect, eventuala componenţă a listei, la acea întâlnire”, a spus fostul preşedinte PNL.
Întrebat dacă consideră în cineva se teme de o eventuală candidatură a lui la europarlamentare, Crin Antonescu a răspuns:
- „Da, cred că da. Sau sper că toţi ceilalţi competitori politici şi PSD, şi ALDE, şi ceilalţi jucători mai mult sau mai puţin importanţi ar prefera liste fără mine la PNL, dar asta nu e decât ceva normal în perspectiva unei competiţii electorale”.