Canididatul alianței PSD-PNL-UDMR la prezidențiale, Crin Antonescu, a declarat în cadrul evenimentului de lansare a programului prezidențial ,,România Inainte” că România are nevoie de un lider de națiune în împrejurări din ce în ce mai complicate!
Discursul lui Crin Antonescu:
”Miza acestor zile, dezbaterea publică, apoi campania electorală, alegerile în sine, alegeri care durează de mult, nu e una obișnuită. Funcția de președinte al României, după apropiatele alegeri, nu va fi o simplă funcție, chiar dacă supremă în statul român. Nu va fi o simplă demnitate, nu va fi un simplu, un uzual mandat prezidențial. În convingerea mea, funcția de președinte va fi o misiune, o misiune pe care, atunci când te prezinți pentru a-ți asuma în fața concetățenilor tăi, presupune un examen complex, un examen greu, pentru că misiunea aceasta nu înseamnă nimic mai puțin decât aceea de a spune da, sunt gata, sunt pregătit, îmi asum să fiu, pentru următorii 5 ani, liderul de care această națiune are nevoie. Orice om cu suficientă inteligență, modestie și ceva bun gust are ezitări în fața unei asemenea pretenții.
Dar adevărul adevărat, necruțător, simplu, direct, este acesta. România are nevoie și nu are nevoie, pentru că e acum campania electorală, are nevoie de mai multă vreme, de bună vreme, are nevoie de un lider de națiune. În împrejurări din ce în ce mai complicate. Eu am spus mereu că cel ce va fi președintele României în următorii ani va trebui să fie nu doar un om onest, nu doar un om competent, nu doar un om dedicat, ci și un om creativ, pentru că el trebuie să facă în așa fel încât, dacă este un democrat și dacă vrea să păstreze un regim democratic în România, să respecte limitările pe care Constituția le prescrie și, în același timp, să asume responsabilitatea completă pentru ce se întâmplă în sistemul politic românesc, în societatea românească, în raporturile și interacțiunea dintre stabilitatea politică și cetățeni.
Pur și simplu nu e un lucru ușor, e un lucru pentru care nu e suficient un program, adică niște idei. E nevoie de mai mult și înainte de toate, cum spuneam, de dedicație, de o filozofie de viață, de un mod de a înțelege și de a practica democrația și mai ales de un mod de a înțelege că noi suntem chemați, ca lideri, să facem tot ce e mai bun pentru țara noastră, în termenii realității și posibilului. Un program e un text și acest text vă va sta la dispoziție. Voi face și eu câteva trimiteri la el, dar aș vrea să aloc puțin timp unor idei care, deși nu sunt formulate explicit, nu sunt capitole într-un asemenea text, străbat această viziune, această propunere de viziune prezidențială pentru România în următorii ani.
În primul rând, convingerea fundamentală, primordială că președintele este chemat, din prima oră a mandatului său, să unească și să mobilizeze toate resursele, toate energiile acestei națiuni, indiferent de opțiuni politice, indiferent de locul geografic în care se află, indiferent de simpatii și antipatii, de susținători sau adversari. Președintele trebuie să aibă această putere pentru că nimeni altcineva nu e mandatat și poziționat să o facă. Iar România, în vremurile pe care le vedem din ce în ce mai grele, are nevoie de tot ce e mai bun în ea. Am pierdut destul în decursul timpului, am pierdut resurse umane, am pierdut resurse naturale, am risipit adevărate comori și de atâtea ori am pierdut timpul.
Aceste lucruri nu mai pot continua dacă vrem cu adevărat un destin pe măsura a ceea ce toți românii și toți candidații proclamă o Românie puternică, o Românie demnă, o Românie care să dea perspectivă și viitor tuturor românilor.
Eu nu am niciun fel de atracție sau înclinație către discursurile colectiviste, de test, de test cu putere și definitiv. Populismul e însă un lucru simplu și adevărat, care nu-i colectivist și nu e populist. Când vorbim despre o națiune, nu putem s-o gândim decât ca fiind împreună elite și defavorizați, performeri și oameni care au ratat.
Pentru mine, viitorul națiunii române înseamnă împreunarea între performanță și solidaritate. Fără performanță nu putem să impunem nimănui nimic. Pe scurt spus și revin și în program aplicat. Nici în economie, nici în politică externă, nici în politica de apărare nu vom conta dacă nu vom fi indispensabili. Nu vom conta dacă nu vom aduce valoarea adăugată la toate proiectele, la toate alianțele, la toate construcțiile. În același timp, dacă rezultatele acestei performanțe, lucrarea acestor elite nu se răsfrânge, nu ajută și nu ridică și pe cei defavorizați, și pe cei de jos, și pe cei pierduți, fără orizont. În această națiune. Nu putem vorbi de o națiune puternică, o națiune puternică vom fi ori toți, ori niciunul.
A 2-a idee, care este clară, deși nu e simplă, este opțiunea pentru România cccidentală. Au fost ani buni, au fost ani lungi, au fost chiar decenii în care această opțiune a părut confortabilă, în care a existat în consens formal, real, politic, social, pentru calea occidentală, pentru via occidentalis. Am avut confort strategic, am avut și mai avem încă, sper să le păstrăm umbrele strategice. Am avut șansele extraordinare și vreau să subliniez încă o dată pe care ni le-a dat integrarea în Uniunea Europeană. Le-am avut și le avem, dar astăzi suntem la momentul unei opțiuni să privim adevărul în față. Mai întâi Occidentul, în înțelesul istoric, cultural, politic, economic, este încă o dată, poate mai serios ca oricând. În criză s-a mai întâmplat spre sfârșitul Primului Război Mondial.
O carte celebră a lui Spangler se numea Declinul Occidentul prin 35-36, Pola Zar scria o carte care, al cărei titlu s-ar potrivi grozav astăzi criza conștiinței europene trecând și ieșind două coșmaruri de proporții apocaliptice. Occidentul și-a revenit mai puternic, mai deschis, mai convins de valorile sale. Dar astăzi se află din nou într-o criză și într-o criză internă și într-o criză de îndoială, dacă îmi permit să-i spun așa și sub un asalt fără precedent propagandistic, nu i-aș spune ideologic da ceva pe acolo.
În orice caz, în România există astăzi oameni mulți care nu mai sunt atât de convinși că aceasta e calea, singura cale bună, împlinitoare pentru România. Există oameni care fac, profitând de o libertate specific și exclusiv occidentală, propagandă împotriva valorilor Occidentului. Există toate aceste lucruri.
Eu cred că acum trebuie să reafirmăm și prin acest program, și prin tot ce cred și prin tot ce spun, reafirm faptul că România are, simplu, ca un ordin, cum spunea generalul Mândrescu, o singură cale în Vest, pentru că suntem în vest, pentru că avem nevoie de Vest. Dar mai nou, și Vestul are nevoie de noi. Cred că, fără a intra într-o dezbatere care e foarte interesantă și cu multe derivate, cred că în mare măsură se poate constata de ceva vreme eșecul unei formule globaliste la nivel occidental. Asta nu înseamnă eșecul Occidentului. Înseamnă eșecul unei formule care a încercat să se impună, care a încercat să impună, care n-a reușit și în locul căreia trebuie căutată alta, mai coerentă, mai vie, mai integratoare și mai de viitor. Și în sensul acesta, dacă România, națiunea română, parte a Occidentului, are cu adevărat și eu cred că are o identitate, memorie, valori, aspirații, ea este binevenită.
Ea este necesară, ea este, împreună cu toți ceilalți, indispensabilă la redesenarea proiectului occidental, ca o sinteză inteligentă, diferențiatoare, integratoare de identități. Identitatea românească are locul acolo, în Occident. În fine, deși sunt candidatul peiorativ, consideră unii încurajator, alții candidatul stabilității. Acest program e străbătut, de la prima literă la ultima, de idei de schimbare. Este un program al schimbării. Este un program în care stabilitatea nu este ceva ce trebuie folosit, păstrat, apărat pentru a ne ascunde în spatele realității actuale, ci este singurul instrument politic realist la nivel politic, la nivel parlamentar, la nivel administrativ, cu care să facem schimbările pe care marea parte a societății le cere și pe care știm și noi că trebuie să le facem.
Vorbesc în acest program pe care, repet, nu-l voi citi, nu-l voi detalia, voi puncta doar în încheiere câte idei vorbesc aici despre un nou mod, e acțiune de mentalitate, de comportament al instituțiilor statului în raport cu cetățenii, despre un nou raport între stat și cetățeni. Vorbesc despre o nouă eră și o nouă diplomație, cu schimbări fundamentale de conținut, de obiectiv, de stil. Vorbesc despre un nou model economic, deși nu e un program guvernamental, n-ar avea dreptul și nu intenționează să fie. Vorbesc despre o nouă abordare și o încercare de a construi o nouă mentalitate pentru întâlnirea între economie, educație, cercetare, mediul de afaceri, mediul academic, încercare de de-o nouă concentrare în vârful decizional al societății, al elementelor de cunoaștere și de realism pe care ni le pune la îndemână, de la știința la informația modernă de orice fel. Vorbesc, în fine, despre o nouă, fundamental nouă abordare a Diasporei.
Diaspora este un capitol special. Nu pentru că diaspora e întotdeauna în subiect în campaniile electorale. Diaspora, să fim serioși, a fost abordată până acum, mai ales ca rezervor electoral. Unii mai abili au făcut-o mai devreme decât campaniile electorale și au cules și probabil vor mai culege roade, alții mai puțini. Dar nu asta este problema, și ea nu vizează această campanie electorală. E o chestiune de perspectivă. Eu nu cred că există două Românii. Eu cred că putem vorbi doar metaforic de cealaltă Românie.
Diaspora, cu acest termen discutabil și sigur, cu aplicarea lui istorică diferită. Românii de peste hotare, milioanele de români de peste hotare nu sunt altă Românie, sunt pur și simplu România îndepărtată, România de atâtea ori risipită. Dar sunt în egală măsură ca și noi, România.
Simulăm tot felul de ipoteze năstrușnice prin care câteva milioane de oameni să se întoarcă în țară, în cazul în care vine un anumit guvern sau un anumit președinte, ne ducem acolo și de plângem când suntem în opoziție, ce nu face guvernul pentru românii de acolo. Dar ideea, din punctul meu de vedere, și cred că asta este o idee de schimbare, este cum lucrăm împreună, noi de aici, ei de acolo, pentru ca aceia care vor să se întoarcă să o poată face, pentru ca aceia care vor să fie români în alte părți, să o poată face fără înceta să fie români.
Există câteva capitole care ar putea să sugereze o schemă ca de program de guvernare. Vă asigur că nu e.Și nu e lucru care mă irită și nu e păgubos, cred, decât faptul că, deja tradițional, în campaniile electorale prezidențiale din România, asistăm la măsuri guvernamentale, la modificări de taxe, la modificări de prețuri, la tot felul de lucruri care nu țin de viziunea și de atribuțiile unui președinte.
Eu vorbesc aici în acest program, și nu întâmplător vorbesc în primul capitol despre recâștigarea încrederii în stat. Noi nu putem avea o națiune unită și o democrație care să funcționeze deplin, fără recâștigarea încrederii în stat.
Istoria, să fim onești, istoria raporturilor între cetățeanul român și stat, diversele sale variante istorice, nu a fost o poveste de dragoste. Nu a fost o poveste de dragoste nicăieri. Dar în alte părți, a fost o poveste de încredere. Nu a fost o poveste de încredere. Statul l-a fugărit pe cetățeanul român, și eu vorbesc de vremuri care înseamnă sute de ani, cetățeanul român s-a ferit cât a putut, dacă nu a încercat să păcălească statul român.
Dacă vrem democrație în plenară formulă occidentală, va trebui ca, măcar într-o anumită măsură, să recâștigăm încrederea cetățeanului în stat și să câștigăm, în fine, responsabilitatea instituțiilor de stat față de cetățean.
În general vorbind, orice funcționar din România va simți, măcar într-o mică măsură, măcar îi va trece prin cap, că primul său șef e cetățeanul acela de dincolo de ghișeu, de dincolo de cerere, de dincolo de licitație, și nu șefii săi ierarhici, atunci vom avea într-adevăr, un raport mai bun între stat și cetățean. Transparența puterii, la noi, de foarte multă vreme vorbim despre necesitatea transparenței, facem exerciții mai mult sau mai puțin reușite de transparență. S-a progresat pe această cale, dar am ajuns, pentru Dumnezeu, să secretizăm cheltuieli pentru o călătorie cu avionul. Asta e inacceptabil vreodată, undeva.
Vorbesc în final, într-un al 3-lea capitol mic, dar doar pentru a sublinia o idee, cu cuvinte simple, despre datoria statului față de oameni. Pentru că am vorbit și voi vorbi și vom vorbi despre faptul că lumea modernă, nu doar lumea noastră occidentală, lumea modernă, înseamnă o responsabilitate a individului.Și, ca liberal ce voi rămâne, evident, nu în exercițiu partizan, în exercițiu doctrinar, în mintea mea, responsabilitatea individului pentru destinul său, pentru ceea ce face, pentru parcursul social și așa mai departe.
Totuși, în lumina a ce vorbeam ceva mai devreme despre performanță și solidaritate și chiar în lumina celei mai liberale dintre doctrine, toți oamenii care plătesc un impozit în țara asta, care au muncit în țara asta, care mai muncesc în țara asta sau care, prin simplul drept al nașterii și cetățeniei, au nevoie de ajutor, trebuie să aibă în stat primul obligat și primul dispus să o facă.
Am vrut să subliniez acest lucru pentru că el, deși prevăzut în constituție, deși respirând printre paragrafele legilor, este adesea uitat, uitat de stat și aruncat undeva în lada speranțelor care nu se mai pot împlini de către cetățean. Să schimbăm, să schimbăm puțin și din asta. Se poate!
Nu insist aici asupra capitolelor de politică externă, ci doar asupra ideii dintr-un subcapitol. Ideea mare, am spus-o. Dilema falsă Uniunea Europeană sau Statele Unite e falsă, pentru că noi, a câta oară s-o spunem, nu suntem între Uniunea Europeană și Statele Unite, ci suntem în Uniunea Europeană. Suntem membrii ai Uniunii Europene și eu sunt un membru al Uniunii Europene care spun clar, că trebuie să facem totul pentru a păstra parteneriatul, vorbesc acum de Uniunea Europeană, evident că și România, parteneriatul strategic, militar, economic, cultural cu Statele Unite, că nu există în fața unor pericole care pot deveni reale, iminente și imediate, nu există pe termen foarte scurt formulă de securitate și garanții complete de securitate pentru România și pentru Europa, decât NATO și relația cu Statele Unite.
Dar noi suntem Europa și partea a 2-a sau reversul medaliei din această afirmație, constatare, realitate este că trebuie să fim cu adevărat Europa. Este că avem deja vârsta de maturitate, că s-a încheiat ucenicia noastră și în NATO, și în Uniunea Europeană, că suntem membri sau un membru matur al Uniunii Europene, care are, la figurat, pentru că e matur, drept de vot, drept de inițiativă, drept de contribuție la configurarea sau reconfigurarea identitară, economică, militară, politică a Europei.
Pentru mine, acest lucru, acest mandat și acest mesaj pe care președintele României va trebui să-l ducă în toate instanțele europene este fundamental și este fundamental pentru viitorul României.
În fine, am să reduc, pentru a comprima această intervenție, programul vă stă la dispoziție, evident, și va și publicat pe site. Am să mai vorbesc doar de câteva ambiții pe care cred că trebuie să le aibă România, guvernele sale, guvernul său, responsabilii săi politici, în frunte cu președintele.Spuneam că președintele României nu își poate permite să aibă ambiții mici. Noi am văzut și nu vreau să redeschid o istorie tristă, președinți cu ambiții mici, chiar meschine. Nu, președintele nu-și poate permite să aibă ambiții mici, trebuie să aibă ambiții mari, pentru că e vorba de ambițiile pentru țara sa.
Și aceste ambiții sunt ca România, cum spuneam, să fie indispensabilă pe măsura ei, pe statura ei, dar indispensabilă în relațiile de cooperare strategică, că în relațiile de politică externă, în relațiile de cooperare economică. Vorbim mult despre cum îi convingem pe americani, noua administrația americană, să ne bage în seamă. E o discuție care capătă aspecte aproape comice, dacă nu triste.
Îi vom convinge și pe americani și pe oricine vrem să-i convingem să ne bage în seamă așa cum se cuvine și cum au fost băgați și cum vom mai fi atunci când vom avea ceva de spus, ceva de adus și când vom avea ceva indispensabil. E datoria noastră să găsim acest ceva indispensabil. Și asta este o ambiție și o ambiție mare.
Avem resurse naturale, de inteligență, de competență. Putem avea ambiții să fim, de exemplu, furnizori de securitate energetică, furnizori în Europa de formule.
Avem o școală de gândire europeană, avem academicieni, universitari, diplomați, eseiști, scriitori care pot spune ceva despre Europa, pentru Europa, în Europa. Lucrurile astea nu trebuie să mai fie exerciții solitare. Lucrurile astea trebuie impulsionate, trebuie stimulate, trebuie adunate într-un efort pe care, cine altul decât președintele, un efort de coordonare și un efort de integrare decât președintele să și-l asume.
De aceea propun în acest program nu noi instituții, că instituții avem destule, chiar prea multe, dacă mă întrebați, ci noi instrumente. Instrumente pe care președintele să le inițieze, să le patroneze, în sensul de a le purta responsabilitatea.Cum ar fi un pact național pentru eficiența instituțiilor publice. Cum ar fi un pact național pentru antreprenorul român, care mi se pare esențial pentru dezvoltarea mediului de afaceri. Cum ar fi noile valențe revigorate sau de acum încolo construite, diplomație economică, diplomație culturală.Să spunem, în fine, o poveste credibilă, coerentă și puternică a României.
Această națiune, pentru că are o istorie, pentru că are o identitate, pentru că are valori și pentru care aspirații are o poveste. Suntem în era super-tehnologică, dar poveștile fac în continuare istoria. Programul vă stă la dispoziție. Cum spuneam, un program e doar un text. În spatele lui e un mod de a gândi, e un mod de a fi în politică, e o formă de curaj de a intra într-o bătălie grea, într-un moment greu.
Astăzi avem în societatea românească și probabil chiar noi în șine, în chip individual, mai multe îndoieli și mai multe spaime decât în ultimii 25-30 de ani.
Cred cu convingere că dacă ne alegem corect, nu doar președintele și șansele, dacă facem alegerile corecte, strategice și de fiecare zi, avem, de asemenea, o seamă de noi oportunități și nu le putem rata.
Mulțumesc mult tuturor celor care sunteți aici! Mulțumesc tuturor celor care mi-ați fost alături, m-ați ajutat, nu atât să scriu acest text, ci să adun în ani gândurile care stau în spatele lui și care vor sta, cu ajutorul lui Dumnezeu și, desigur, ale alegătorilor, în spatele mandatului, despre care spuneam că va fi o misiune.
Vă mulțumesc foarte mult!
