Ecopolitic.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

Crin Antonescu: Nominalizarea lui Siegfried Mureşan după atâtea luni ne arată iresponsabilitatea lui Nicuşor Dan

Noua nominalizare a lui Nicușor Dan pentru funcția de premier desemnat, în persoana lui Siegfried Mureșan, a generat o reacție puternică din partea lui Crin Antonescu, fost lider al Partidului Național Liberal. Acesta a argumentat, în exclusivitate pentru Gândul, că decizia liderului de la Cotroceni a fost una „iresponsabilă”. Antonescu a comentat și statutul lui Siegfried Mureșan de vicepreședinte al Partidului Popular European, grupul care a solicitat Comisiei Europene sancționarea României cu 700 de milioane din PNRR, pentru amendamentul Fritz.

„Cred că și această decizie, după o lungă perioadă de indecizie, ne arată o adâncă iresponsabilitate pentru că, pe de-o parte, avem varianta vehiculată în mediile comentatorilor politici, că este o desemnare făcută tactic, în ideea că Siegfried Mureșan nu întrunește majoritatea, iar dacă această mișcare este făcută conștient de președinte, înseamnă că își permite să ne mai amâne cu încă două săptămâni, cel puțin.

Fie, este o propunere făcută serios, cu speranța că va trece, și asta înseamnă că Nicușor Dan vede că domnul Siegfried Mureșan ar trebui să fie prim-ministru al României. Din punctul meu de vedere, în oricare dintre variante s-ar afla Nicușor Dan este o dovadă de iresponsabilitate”, a declarat Crin Antonescu.

Faptul că Nicușor Dan l-a nominalizat pe Siegfried Mureșan, fără a ști sigur dacă acesta din urmă este de acord, constituie, potrivit lui Crin Antonescu, un gest „inadecvat” pentru un președinte. Totodată, europarlamentarul a anunțat pe Facebook, că acceptă nominalizarea, printr-un mesaj sec și ambiguu.

„Aș mai adăuga un detaliu, care ține o anume inadecvare la postura prezidențială, și anume, că nu am mai pomenit nicăieri, nici în România, nici în altă parte, ca un președinte de stat să iasă și să anunțe că a desemnat o persoană pentru postul de prim-ministru și acum urmează să vadă dacă va fi de acord”, afirmă Antonescu.

Întrebat dacă statutul de vicepreședinte, deținut de Siegfried Mureșan în cadrul Partidul Popular European, ar putea reprezenta un obstacol în calea intereselor României, în contextul în care ar ajunge premier al României, Crin Antonescu a răspuns foarte tranșant:

„Pe domnul Siegfried Mureșan nu l-a preocupat niciodată interesul României”, a declarat fostul lider PNL.

Amintim că președintele Partidului Popular European (PPE), Manfred Weber, a trimis o scrisoare Ursulei Von der Leyen în care a cerut sancționarea României cu 700 de milioane de euro din PNRR, pentru adoptarea noii Legi a Integrității, care-l lasă pe Dominic Fritz fără mandatul de primar al Timișoarei.

Crin Antonescu este de părere că liderul PPE, Manfred Weber, s-ar fi consultat atât cu Siegfried Mureșan, cât și cu Bolojan, înainte de a trimite solicitarea șefei Comisiei Europene.

„Convingerea mea este că Manfred Weber nu putea semna acea scrisoare fără să aibă o discuție, fie cu Ilie Bolojan, fie cu Siegfried Mureșan, fie cu amândoi. Deci, această persoană e posibil să fie prim-ministru al României”, a declarat Antonescu.

În continuare, fostul lider liberal a explicat mecanismele prin care Siegfried Mureșan a ajuns din Parlamentul European, pe scena politică a României, sub protecția lui Traian Băsescu, în anul 2014.

„De altfel, nu este de mirare și într-un fel este și normal. Domnul Siegfried Mureșan a apărut în viața politică a României din altă parte. La un moment dat, cineva din Germania a dat un telefon: „Am un băiat, puneți-mi-l și mie pe liste. Asta mi-a spus un fost președinte, care la vremea respectivă gestiona interesele partidului pe lista căruia a fost pus domnul Mureșan, adică Traian Băsescu”, a precizat Crin Antonescu.

Totodată, acesta susține că motivul pentru care liberalii l-au cooptat pe Mureșan ar fi acela de a atrage simpatia Bruxellesului.

„După aceea a fost preluat de liderii PNL, Orban, Ciucă. Oameni care considerau că dacă îl susțin și îl propulsează pe domnul Siegfried Mureșan, o să beneficieze și ei de prietenia liderilor europeni, în general germani”, a mai explicat Crin Antonescu.

Tensiunile politice dintre principalele partide au dus, până în acest moment, la imposibilitatea desemnării unui Guvern cu puteri depline, iar România suportă impactul dezastruos al unei crize, care durează de peste patru luni, punctează Antonescu.

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare