Crin Antonescu: „Nu putem interzice exerciţiul politic al unei persoane care nu e sancţionată penal; doar nu am ajuns ca în Iran”

”În opinia mea, întreaga activitate politică a doamnei Diana Şoşoacă este profund nocivă, toxică sub aspectul conţinutului şi categoric dezgustătoare sub aspectul exprimării formelor de manifestare şi aşa mai departe. (…) Opinia mea, chiar dacă probabil împărtăşită şi de alţii, nu este deloc suficientă pentru a interzice exerciţiul politic al acestei persoane. Cred deci că, în legătură cu decizia de ieri a Curţii Constituţionale rămâne o discuţie foarte serioasă de purtat”, a spus Crin Antonescu la Antena 3, scrie cotidianul.ro.

El a precizat că, ”dacă împotriva doamnei Şoşoacă s-ar fi deschis o acţiune penală, chiar în condiţiile imunităţii, pentru agresarea jandarmilor în exerciţiul funcţiunii – pentru că imunitatea este pentru declaraţii şi acţiuni politice, nu pentru huliganism, dacă ar fi fost ridicată şi scoată cu forţa din plenul Parlamentului, atunci când a împiedicat, în repetate lucruri, desfăşurarea normală a activităţii acesteia, dacă, în baza legii, partidul condus de doamna Şoşoacă ar fi fost scos în afară a legii sau s-ar fi dispus de către o instanţă, din posibilitatea de a propune candidaţi la alegerile prezidenţiale sau la alte alegeri, toate aceste lucruri ar fi fost, din punctul lui de vedere, îndreptăţite şi n-ar fi comportat foarte multe discuţii”.

”Dar, dacă aceste lucruri nu s-au întâmplat, în acest moment decizia Curţii este una discutabilă pentru că, în opinia mea, nu putem să facem cenzură atunci când se propun nişte candidaturi. Nu suntem în Iran, să acceptăm doar candidati care au opinii ortodoxe, din punctul nostru de vedere, şi pe alţii nu”, a arătat fostul lider PNL.

Crin Antonescu a menţionat că, deocamdată, avem nişte consecinţe care ţin de războiul propagandistic.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare