”Din codru rupi o rămurea, ce-i pasă codrului de ea? Câtă durere poate încăpea în doar două versuri? Și în întrebarea, dacă durerea unui singur om poate fi despărțită de durerea celorlalți? Întrebarea aceasta nu poate primi un răspuns în cuvinte. Răspunsul se dă prin felul în care alegem să fim unii lângă alții. Cât de ușor ne este uneori să spunem că nu ne privește, că fiecare își poartă propria cruce, că viața merge înainte. Și totuși, există oameni care aleg altfel. Mă gândesc în aceste zile la toți oamenii care, deși au propriile griji, dureri, poveri, treburi, au lăsat totul și au străbătut sute de kilometri, au stat ore întregi în frig, în ploaie, în vânt, în picioare. Mă gândesc la cei care au îndurat oboseala, vorbe grele, umilințe, persecuții, priviri ostile doar ca să fie aproape de un om închis pe nedrept”, este mesajul de mulțumire transmis pe Facebook de Cristela Georgescu pentru românii care s-au adunat să ceară eliberarea din arest a soțului ei.
„La fiecare dintre voi, familia mea mare, mă gândesc cu o recunoștință pe care mi-e atât de greu să o așez în cuvinte așa să mă gândesc. Sunt momente în viața în care, ”mulțumesc” mă gândesc că este prea puțin pentru ceea ce simte inima. În aceste zile ați dăruit ceva ce nu se poate cumpăra: timpul, osteneala și prezența.
Ați ales să fiți părtași sufletești la suferința unui deținut politic, soțul meu, Călin Georgescu și ne-ați oferit o lecție pe care ar trebui să ne-o amintim mai des. Și anume că milostenia nu înseamnă doar să dai din ce ai, ci uneori să dăruiești din ceea ce ești.
Iată, înainte de a începe postul Nașterii Domnului, ați început postul, dincolo de înfrânarea la anumite alimente, prin milostenie. Și poate că aceasta este una dintre cele mai frumoase forme de milostenie, să faci loc în inima ta pentru crucea celuilalt, chiar și atunci când propria ta cruce îți apasă umerii. Părintele Gheorghe Calciu spunea că cine nu are răspundere, nu are libertate și mă gândesc la cuvintele sale și la răspunderea pe care o avem fiecare față de aproapele nostru.
De mâine, spuneam, începe postul Nașterii Domnului, una dintre cele mai frumoase și cele mai binecuvântate perioade ale anului. Poate că unii dintre noi am obosit, poate purtăm în suflet dureri, necazuri, singurătate sau lacrimi pe care doar Dumnezeu le cunoște. Dar tocmai pentru noi vine Hristos, vine să ne mângâie, să ne ridice, să ne ierte și să ne aducă pacea și dreptatea pe care lumea nu ne-o poate da.
Și aș vrea să vă mai împărtășesc un lucru: creștini fiind, nu ne putem permite să ne descurajăm de această nedreptate care a îmbrăcat cea mai pură formă a unei persecuții politice. Trăim o încercare dureroasă, e drept, dar nu vă îndoiți: în toate acestea este o putere, o minte, o înțelepciune care lucrează la planul mântuirii fiecăruia și a neamului nostru românesc.
Poate că într-un zi vom privi înapoi și vom înțelege ceea ce astăzi ne putem cuprinde cu minte și, uneori, nici cu inima. Pînă atunci însă, să ne păstrăm credința neclintită în mântuitorul nostru Iisus Hristos, să ne păstrăm dragostea de Dumnezeu și de aproapele nostru, oricare ar fi acela. Familia mea mare și dragă, vă îmbrățișez cu brațe pornite din inimă fiecare suflet și mă înclim cu recunoștință în fața fiecăruia dintre voi.
Nimic din ceea ce se face din iubire nu se pierde, să nu vă îndoiți. Nu știu ce a purtat fiecare dintre voi în inimă în aceste zile, nu știu câte lacrimi au curs, câte rugăciuni au fost rostite în taină, câtă jertfă a fost făcută pentru ca voi să ne puteți fi alături. Poate că lumea nu le vede pe toate.
Poate că nici noi nu vom ști vreodată cât au însemnat, dar Dumnezeu știe și în fața Lui niciun om nu este o rămurea neînsemnată. Eu cred în Dumnezeu, care e adevăr, e dreptate, e milă și iubire și îl rog să vă răsplătească cu toată dragostea pe care ne-ați dăruit-o și să vă mângâie acolo unde vă doare, să vă întărească acolo unde ați obosit și să vă ocrotească pe fiecare împreună cu cei dragi. Vă mulțumesc cu iubire niciodată îndeajuns!”.





