Ecopolitic.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

Cristela și Călin Georgescu, de Sfinții Martiri Brâncoveni la Mănăstirea Brâncoveni din județul Olt. Liderul naționalist: Nu lăsați să treacă aceste două zile sub grijile lumii. Să mergem cu inimile deschise să ne rugăm la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie

„Dragii mei,

Urmează două zile de mare sărbatoare și binecuvântare pentru sufletele noastre.

Sâmbătă, 15 august, Adormirea Maicii Domnului, ocrotitoarea noastră și mijlocitoare înaintea tronului Sfintei Treimi.

Duminică, 16 august, îi cinstim pe Sfinții Martiri Brâncoveni, Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu și Matei, și sfetnicul Ianache și – de anul acesta – pe Sfânta Doamnă Maria Brâncoveanu. Prin viața lor, model de familie și credintă în momente de grea încercare, și prin jertfa lor de sânge au adus atâta lumină neamului nostru românesc…  

Să luăm și noi aminte și să ramanem neclintiți în credință, indiferent de furtunile vieții.

Nu lăsați să treacă aceste două zile sub grijile lumii. Să mergem cu inimile deschise, împreună cu familiile noastre, să ne rugăm la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.”, a transmis ieri liderul naționalist, scrie activenews.ro.

„Să nu spunem „Nu am timp pentru Dumnezeu!”, căci tot timpul vieții noastre este darul Lui.”, a scris și Cristela Georgescu, soția sa, îndemnând românii să-și sărbătorească sfinții.

Conform mai multor clipuri de pe Tik Tok cei doi ar putea merge la marea sărbătoare de mâine la Mănăstirea Brâncoveni din județul Olt, Episcopia Slatinei și Romanaților, situată la 20 km sud-vest de Slatina.

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare