Cristian Diaconescu a fost ales noul președinte al Partidului Mișcarea Populară

Cristian Diaconescu a fost ales președinte al Partidului Mișcarea Populară în cadrul Congresului care a fost organizat astăzi, la Sinaia.

Moțiunea pe care Cristian Diaconescu a propus-o membrilor PMP se intitulează ”ROMÂNIA RESPECTATĂ” și reprezintă un proiect de țară, bazat pe schimbarea mentalității ”merge și așa” și de avansare spre o societate a respectului. 

Una dintre prioritățile PMP este recăpătarea încrederii bazate pe acțiuni concrete. Nu trebuie să acceptăm declinul și standardele joase, căci avem energia, ideile și ambiția să rezolvăm problemele economice, sociale și politice, să tratăm politica cu responsabilitate. Am trăit o politică paralizată, când de frică, când de alegeri greșite sau oscilante, ceea ce ne-a făcut să pierdem mult. Dincolo de reformă și modernizarea Statului este necesar un alt element cheie pentru modernizare: o schimbare culturală şi de mentalitate în țară, în sensul revalorizării tenacității, a succesului, a luptei până la reușită. Au fost, de-a lungul istoriei noastre, suficiente momente în care am știut să fim luptători, în ciuda condițiilor dificile. Este momentul să renaștem ca națiune și să ne maturizăm, la mai mult de 30 de ani de la Revoluție iar o condiție a maturizării este construirea societății respectului. Respect pentru Educație, Sănătate, Muncă și Valoare”, se arată în preambului moțiunii conduse de Cristian Diaconescu.

Moțiunea a fost adoptată cu 550 dintre cele 561 de voturi exprimate. Au fost validate 581 de conturi electronice pentru votul membrilor PMP. Odată cu moțiunea, Congresul de astăzi a stabilit și conducerea formată din un secretar general, doi secretari generali adjuncți, opt vicepreședinți regionali, 12 vicepreședinți care coordonează departamentele de specialitate și alți nouă vicepreședinți, secondați de 11 secretari executivi. Anexat, întreaga listă a noii conduceri a PMP. Congresul PMP a anulat, de asemenea, prin vot electronic, fuziunea cu UNPR, la acest punct înregistrându-se 557 voturi pentru și 8 voturi împotrivă.

La finalul Congresului, membrii PMP prezenți în sală au propus ca la următoarea ședință a Consiliului Executiv Național, PMP să propună candidatul la Președinția României în persoana lui Cristian Diaconescu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare