Cristian Ghinea, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a participat marţi la reuniunea miniştrilor responsabili pentru Politica de Coeziune, organizată de Preşedinţia portugheză a Consiliului UE.
Temele principale de discuţie le-au reprezentat Politica de Coeziune şi Facilitatea de Redresare şi Rezilienţă, respectiv complementarităţi şi sinergii pentru tranziţia verde şi digitală.
În intervenţia sa, ministrul Cristian Ghinea a menţionat că aceste discuţii sunt foarte utile în special în contextul în care elaborarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) este în etapă finală iar opiniile împărtăşite de statele membre aduc valoare adăugată în procesul de programare şi negociere cu Comisia Europeană.
„Pentru România, acesta este cu adevărat un moment de restart, pentru că PNRR creează premisele pentru o mai bună funcţionare a instituţiilor statului şi ne putem asigura că şi fondurile europene de coeziune vor avea impactul aşteptat în economie”, a spus Cristian Ghinea.
Ministrul a mai subliniat că, în urma unei analize aprofundate la nivel naţional, au fost prioritizate intervenţii pentru toate regiunile şi sectoarele, luând în considerare nevoile identificate, dar şi capacitatea de a implementa proiecte în cadrul FRR şi al politicii de coeziune.
Cristian Ghinea a mai precizat subliniat că în elaborarea PNRR s-a acordat atenţie asigurării complementarităţilor cu programele operaţionale specifice politicii de coeziune. Aşadar, elaborarea acestor programe a trebuit să fie corelată cu ritmul elaborării PNRR, calendarul programelor este în grafic şi vor fi transmise Comisiei Europene în lunile următoare.
Ministrul român a detaliat, referitor la PNRR, că este rezultatul unui amplu proces naţional de consultare desfăşurat de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi se concentrează pe 4 priorităţi (infrastructură, educaţie, sănătate, mediu) şi pe următoarele domenii de reformă: reforma pensiilor, reforma fiscală, reforma întreprinderilor de stat, salarizarea sectorului bugetar, crearea şi operaţionalizarea Băncii Naţionale de Dezvoltare, administraţie publică, justiţie, decarbonizarea transportului, energie regenerabilă.