Cristian Ghinea: PSD şi PNL au luat doar 0,49% din banii prevăzuţi în PNRR pentru spitale şi secţii noi.

Ministerul Sănătăţii admite, la solicitarea lui Cristian Ghinea, coordonatorul Departamentului de Politici Publice al USR şi fost ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene, că a contractat doar puţin peste 10 milioane de euro din cele 1,7 miliarde de euro alocate pentru infrastructura medicală. În mandatul celui mai leneş ministru al Sănătăţii şi sub guvernarea Partidului Comasat Român, în loc de spitale regionale din fonduri de coeziune şi de spitale prin PNRR, se fac ceremonii „de spargere a solului”.

„Nomenclatura PSD-PNL se duce vineri pe un câmp de la Craiova să îl aplaude pe un muncitor care sapă o groapă şi apoi să-şi facă poze şi să dea declaraţii triumfaliste. Pentru asta au mai inventat o chestie: Spargerea solului! ÂŤCeremonie deÂť Doi ani mai târziu de când a zis Rafila ÂŤgata, ne apucăm de lucruÂť, încă fac ceremonie de pregătit de apucat de muncă. Şmecheria este că doar pentru groapa pe care o inaugurează vineri există licitaţie şi contract. Apoi, nu mai e nimic contractat. Bag mâna în foc, din ce experienţă am şi eu de proiectare şi de finanţare de proiecte mari, că vom avea cârpeli, vom avea tehnologie care nu se potriveşte cu construcţia sau descoperim, după ce sunt terminate, că aripile de spital trebuiau făcute mai altfel. Spitalul de la Craiova va merge prost pentru că este gândit prost şi pentru că sunt incapabili”, declară Cristian Ghinea.

Spitalul Regional din Craiova a fost promis de Victor Ponta, acum consilier al premierului Marcel Ciolacu, în urmă cu 12 ani. Apoi, a fost invocat insistent de Liviu Dragnea, când vorbea de cele opt spitale regionale pe care le va face PSD. Cele opt s-au transformat în nouă, după ce Gabriela Firea, pe atunci primar general, a zis că vrea şi ea unul la Bucureşti, şi, ulterior, în 10, după ce Daniel Tudorache, pe atunci primarul Sectorului 1, a spus că face şi el unul, metropolitan.

Din cele 10 mari spitale pe care le „făcea” PSD acum cinci ani, am ajuns la „ceremonia de spargere a solului” de la Craiova.

Sub guvernarea PSD-PNL, situaţia spitalelor prin PNRR este la fel de dramatică precum cea a spitalelor regionale Craiova, Iaşi şi Cluj ce trebuie făcute din fondurile de coeziune.

Cristian Ghinea a solicitat Ministerului Sănătăţii, printr-o cerere de informaţii publice, să spună cât au contractat din suma de 1,7 miliarde de euro, prevăzută în PNRR pentru construcţia de spitale judeţene sau pentru extinderea celor existente cu aripi noi. Răspunsul ministerului condus de cel mai leneş ministru al Sănătăţii din ultimii 30 de ani? Există contracte semnate acum în valoare de 10.144.390 de euro.

Puţin peste 10 milioane de euro din cele 1,7 miliarde de euro înseamnă că au semnat contracte de 0,49%.

„PNRR se termină în 2026 în vară, deci mai sunt 2 ani şi 3 luni şi ei au contractat sub 0,5%. Un an şi jumătate le-a luat doar să dea ordonanţa de urgenţă pentru organizarea Agenţiei de Dezvoltare a Infrastructurii în Sănătate, care să facă proiectele pentru spitale. Apoi, încă un an le-a luat să se certe dacă preşedintele e de la PNL sau de la PSD. A fost dramă mare în coaliţie. Când văd o agenţie, celor de la PSD şi PNL le fac ochii ca la melc: sinecură, sinecură, clientelă, clientelă”, mai afirmă Cristian Ghinea.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare