Candidatul PUSL la Primăria Capitalei, primarul Cristian Popescu Piedone, afirmă de Ziua Internațională a Familiei că nu există avere lumească mai valoroasă ca Familia!
- ”Familia! Carapacea aceea sfântă în care te retragi când te doare sufletul și vrei să plângi! Cercul acela sfânt unde te refugiezi când ești lovit și cauți pavăză și mângâiere! Olimpul fiecăruia, casa de acasă… Locul unde suferința e mai blândă, iar pâinea are gustul cel mai bun!
De 31 de ani, încoace, pe 15 mai, adică astăzi, lumea largă sărbătorește, oficial, FAMILIA! Teoretic! Practic, în fiecare țară doar o fărâmă din societatea civilă și câteva persoane publice din segmentul politic vorbesc sincer despre darul și harul Familiei! Restul… FALSITATE!
Dacă toate guvernele lumii ar respecta cu adevărat Familia, măcar o zi în an, pe 15 mai, n-ar mai exista nici război, nici bătăi, nici ură, nici lacrimi, nici foame, nici foamete!
Dar, Ziua Familiei este punctată, mai mereu, doar în comunicate searbede de presă, parafate de diverse instituții publice care, în restul anului, nu aduc niciun folos Familiei!
Parcă îi văd: “ – Scrieți și voi ceva mieros despre Familie, să arătăm că ne interesează, că ne pasă!”
N-am văzut însă mari politicieni, ori mari activiști, ori mari jurnaliști, care să se ofere, MĂCAR ASTĂZI, părinți sau frați sau nepoți de împrumut prin… azile și orfelinate!
Ziua Familiei este o zi ca oricare! Ca și alaltăieri, ca și ieri, ca și astăzi, ca și mâine, poimâine încolo… oamenii au lovit, lovesc și vor lovi în oameni! De ce?
Probabil dintr-o ură strâmbă generată din invidie și din eșecuri personale!
Oameni buni, Familia este totul! Iubiți-vă Familia! Respectați-vă Familia și protejați-o chiar și cu prețul suprem! Nu există avere lumească mai valoroasă ca Familia!”, spune Piedone pe Facebook.