Primarul Cristian Popescu Piedone, candidat la Primăria Capitalei, transmite un mesaj de Ziua Tineretului: Vouă, tuturor tinerilor care munciți din greu aici sau dincolo, în pribegie, de ziua voastră vă urez LA MULȚI ANI!
- ”Pentru voi, cei pe care traiul vă obligă să munciți și astăzi, de ziua voastră;
Pentru voi, cei care încă suspinați că nici anul acesta nu v-ați permis să cheltuiți pentru o scurtă distracție la munte sau la mare, și stați acasă astăzi, de ziua voastră;
Pentru voi, cei care sunteți mulțumiți că ați reușit să plătiți încă o rată la apartamentul contractat pe 30 de ani, chiar astăzi, de ziua voastră;
Pentru voi, cei care ați făcut chetă pentru câteva beri și un grătar cu mici, astăzi, de ziua voastră;
Pentru voi, tinerii cărora statul le închide prea multe uși în nas;
Pentru voi, tinerii bogați în milioane de visuri bune;
Vouă, tuturor tinerilor care munciți din greu aici sau dincolo, în pribegie, de ziua voastră vă urez LA MULȚI ANI!
Să fiți sănătoși!
Să credeți mereu în visurile voastre!
Să mergeți mereu înainte!
Să nu plecați capul, niciodată!
Să iubiți România mereu, așa cum știu că o iubiți!
Cu respect, primarul Piedone”, scrie primarul pe Facebook.