Cristian Popescu Piedone, Președintele Partidului Naționalist Reformarea României, îi transmite premierului interimar Ilie Bolojan că în curând va fi căutat de DNA. El îl critică pe liberal pentru mandatul de premierul și spune că adevărata victorie nu este să supraviețuiești în funcție, ci este să lași ceva în urma ta, nu ca el, o țară nenorocită, sărăcită, umilită!
- ”Oameni buni…Poza asta spune mai mult decât zece conferințe de presă. Mâinile sus, zâmbetul la purtător, aerul omului care pare să spună: „Tot aici sunt.” Și dedesubt, lovitura: „Trăiască România, învinsă de propria neputință de a mă trimite acasă…”
- Aici nu mai este doar caricatură. Este radiografia unei boli politice vechi.
- La noi, politicianul nu trebuie neapărat să convingă. Uneori îi ajunge să reziste. Să reziste scandalului. Să reziste nemulțumirii. Să reziste propriilor greșeli. Să reziste până când oamenii obosesc, presa găsește vreo dronă, două, adversarii se ceartă între ei și țara se năruie pe nesimțite!
Creduli se găsesc! Pentru un pumn de arginți… Iar el rămâne. Cu mâinile ridicate. Nu pentru că a câștigat. Ci pentru că ceilalți n-au reușit să-l dea jos. Aici este ironia amară a desenului. Să transformi supraviețuirea politică în victorie. Să confunzi faptul că încă ești în funcție cu dovada că ai dreptate. Să privești România de sus și să spui: „Vedeți? Aici, tot eu! TOT EU!”
Nu, domnilor. O funcție nu este certificat de competență. Un scaun șinut cu dinții nu este o medalie. Iar faptul că încă nu ai fost trimis acasă nu înseamnă că oamenii te vor acolo. Poate însemna doar că România are, uneori, o răbdare inexplicabilă cu cei care-și spun (ei, lor) cât de buni sunt! Și aici caricatura devine de-a dreptul crudă. Sinistrul ridică două degete în semnul victoriei.
Dar cine a câștigat? El? România? Sau doar sistemul care știe să se conserve indiferent de cine plătește nota? Pentru că adevărata victorie nu este să supraviețuiești în funcție. Este să lași ceva în urma ta. Și nu ca el, o țară nenorocită, sărăcită, umilită! Să poți coborî din scaun fără ca oamenii să răsufle ușurați. Să pleci și să spună lumea: „A făcut.” Nu: „În sfârșit.”
Asta este diferența dintre omul de stat și omul care doar ocupă statul. Și poate tocmai de aceea poza asta este atât de bună. Te face să râzi. După care te uiți încă o dată la ea.
Și nu mai râzi. Pentru că, uneori, cel mai mare necaz al României nu este că un politician nu vrea să plece. Este că România ajunge să creadă că nu poate să-l trimită acasă.
Ilie, numa’ mâine nu-i poimâine și vei da ochii cu reacțiunea! Iar dacă te caută DNA-ul, știm deja: sigur e o neînțelegere. Suntem convinși, parol! Cu speranță și credință în Dumnezeu, Cristian Popescu Piedone, Președintele Partidului Naționalist Reformarea României”, scrie el în postare.
