Cristian Popescu Piedone: Tocmai văd o fotografie cu Nicușor Dan ieșind pe poarta palatului la fel de somnoros ca el! Și înțeleg, acum, de ce ați amanetat încă 4 ani Bucureștiul!

Primarul Cristian Popescu Piedone, candidatul PUSL la Primăria Capitalei, transmite un nou mesaj despre lupta electorală: ”Tocmai văd o fotografie cu Nicușor Dan ieșind pe poarta palatului la fel de somnoros ca el! Și înțeleg, acum, de ce ați amanetat încă 4 ani Bucureștiul!”, spune Piedone.
  • ”Voi avea grijă de București și de toți cetățenii pe care VOI îi batjocoriți fără milă!”, mai afirmă el.

”V-ați jucat de-a Copiii Căpitanului Grant, până v-ați pierdut busola și ați început să jinduiți după vestonul lui Jules Verne!

Ați luat-o razna, hulpavi și aroganți și nerecunoscători față de cei care, acum patru ani, v-au gătit bucate, v-au îmbrăcat în oameni și v-au așezat la masă!

Turbați după caftan, v-ați pierdut înfățișarea de oameni! Ați uitat de oamenii nedreptățiți și mințiți de Nicușor Dan și ați amanetat Bucureștiul pentru interesele voastre meschine!

Nicio problemă: în 34 de ani au fost destui călăreți pe cai imaginari și cam toți s-au pierdut în ura poporului!

Tocmai văd o fotografie cu Nicușor Dan ieșind pe poarta palatului la fel de somnoros ca el!

Și înțeleg, acum, de ce ați amanetat încă 4 ani Bucureștiul!

Păcat că ignorați oamenii buni!

Dar… voi avea grijă de București și de toți cetățenii pe care VOI îi batjocoriți fără milă!

Primarul Piedone”, scrie Piedone pe Facebook.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare