Cristina Prună (USR) după ce a pierdut șefia Camerei: USL funcționează de ieri din nou. De astăzi, se văd și rezultatele

Deputatul USR Cristina Prună, contracandidată a lui Marcel Ciolacu la conducerea Camerei, a obținut 77 voturi, mai mult decât numărul parlamentarilor USR, acuză că „USL funcționează de ieri din nou, în mod oficial. De astăzi, se văd și rezultatele”.

„Vreau să le mulțumesc tuturor pentru încredere, mai ales celor care dincolo de liniile de partid mi-au acordat votul.

USL funcționează de ieri din nou, în mod oficial. De astăzi, se văd și rezultatele. Prin alegerea președintelui PSD, Marcel Ciolacu, în funcția de președinte al Camerei Deputaților cu voturile decisive ale parlamentarilor PNL. Ușor-ușor, această coaliție împotriva firii va continua procesul de acaparare a pozițiilor din statul român. 

Împărțeala funcțiilor din guvern va continua în aceste zile de la nivelul parlamentului până la pozițiile din teritoriu. PSD și PNL au avut mereu capacitatea de a găsi orice portiță pentru a căpușa statul prin numiri politice. Acele numiri care blochează ulterior orice reformă sau încercare de profesionalizare a statului. PSD și PNL nu intră împreună la guvernare pentru a face ceva pentru țară, ci pentru a se îndestula, cât mai mult și cât mai repede.

Indiferent de pozițiile politice deținute, voi continua alături de colegii mei să fac tot ce stă în puterea mea pentru a limita bătaia de joc la adresa banului public și a românilor care muncesc. Va fi greu, dar vom continua să construim și în România ”o țară ca afară”, a scris Prună, pe Facebook.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare