Cristoiu: Cîţu a fost întruchiparea slugărniciei la discursul preşedintelui Ucrainei; mai avea un pic şi începea să se închine în faţa „icoanei” Zelenski

Jurnalistul şi analistul politic Ion Cristoiu scrie, pe blogul personal, că la discursul video al preşedintelui Ucrainei în Parlamentul României, fostul lider al PNL Florin Cîţu a fost întruchiparea slugărniciei şi a obedienţei.

Cristoiu arată că preşedintele liberal al Senatului mai avea un pic şi începea să se închine în faţa „icoanei Zelenski”.

Iată textul:

„Președintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski, a ținut, luni, 4 aprilie 2022, un discurs prin video în fața Camerelor reunite ale Parlamentului român.
Mesajele adresate diferitelor instituții ale lumii – Parlamentele, cu precădere – de președintele Ucrainei au devenit pe parcursul Războiului început în 24 februarie 2022, un moment mediatic de rutină. Deși ca președinte (cu puteri de președinte american) al Ucrainei ar trebui să fie ocupat pînă peste cap cu administrarea unei țări în Război, Volodîmîr Zelenski pare a avea drept principală preocupare organizarea unui spectacol mediatic planetar ce s-ar putea rezuma astfel:
Eu, Volodîmîr Zelenski, președintele Ucrainei, sînt ultimul zid de apărare al Occidentului democratic în fața năvălirii barbarilor ruși, purtători de steag al dictaturii.
Dacă eu cad, Rusia se va năpusti asupra întregii Europe civilizate. Peste Europa Luminilor va cădea Întunericul Siberiei.
În consecință, luați măsuri și mai dure împotriva Moscovei, eventual admiteți o implicare militară a NATO.

Scopul principalei sale activități e demult limpede:
Încălzirea opiniei publice europene pînă la incandescență împotriva Rusiei astfel încît prin presiunea pusă asupra liderilor occidentali, aflați la cheremul emoțiilor transpuse în voturi, NATO să intervină militaricește.

Deocamdată, liderii occidentali au rezistat presiunii privind implicarea NATO. Spun deocamdată, deoarece Scandalul Bucea ne dovedește că posibilitatea unui al trei Război mondial, provocat de emoțiile de moment e mai actuală ca niciodată.

Pentru a încălzi opinia publică europeană, Volodîmîr Zelenski pune la lucru toate instrumentele creării de emoții colective:
Referiri la întîmplări și personaje cunoscute din țara căreia i se adresează, montaje video și fotografii.

Beneficiind de o mediatizare uriașă, aceste intervenții, devenite obișnuință deja constituie folosirea inteligentă a mediei (televiziune și ziare tradiționale, rețele sociale) în războiul mediatic prin care Ucraina surclasează Rusia.

După cum era de așteptat, momentul din Parlamentul României a fost prezentat încă din dimineața zilei de 4 aprilie 2022 de presa rechiziționată pentru Război ca fiind unul istoric.
Nu de asta am urmărit eu spectacolul din Parlament (expresia istoric face parte deja din fondul de clișee al gîndirii leneșe românești, totul la televiziuni fiind istoric, de la un text pe Twitter al lui Klaus Iohannis pînă la trecerea unui norișor pe cerul de primăvară), ci pentru că am vrut să văd spectacolul slugărniciei românești.

Evident, el a fost întruchipat de Florin Cîțu, fost premier, fost președinte al PNL, încă președinte al Senatului. Confirmînd bănuiala că Volodîmir Zelenski a fost implorat să țină un discurs în Parlament (te-ai fi așteptat ca el să facă demersuri și nu noi), Florin Cîțu l-a cîntat pe toate părțile pe președintele ucrainean, pentru a sfîrși prin a-l asigura că i s-a pus la dispoziție.

Sărmanul Cîțu-Mîțu!
Lepădat de Președintele României mai ceva ca un cotor de măr, și-a găsit un Protector în Președintele Ucrainei.

În contrast cu pupătorul bălos al Icoanei Zelenski care a fost Florin Cîțu, Marcel Ciolacu a ținut un discurs demn, nu lipsit de trimiteri menite a nu fi pe placul Înaltului Oaspete Video, dar care au făcut fericiți pe mulți români scîrbiți pînă la vomă de pisiceala lui Cîțu-Mîțu. Marcel Ciolacu a sesizat o anume nemulțumire a românilor față de înlocuirea în materie de Licurici a Americii cu Ucraina. Temenelele adresate președintelui american sînt de înțeles pentru români. Temenele față de președintele ucrainean sînt mai greu de înțeles. Și nu pentru că Ucraina a fost pînă nu demult un dușman al României mai pronunțat decît Rusia, ci pentru că în ochii românilor Ucraina nu trece o Mare Putere, una la care trebuie să te închini ca să supraviețuiești. Marcel Ciolacu a înțeles asta și, prin urmare, a fost infinit mai reținut în puparea în fund a lui Volodîmîr Zelenski decît nefericitul Florin Cîțu.

În chip surprinzător, Volodîmîr Zelenski a evitat, în discursul său, înfumurările de Președinte al Confederației numite Pămînt din alte mesaje adresate Parlamentelor. S-a concentrat pe criticile aduse țărilor puternice ale Europei, ne-a făcut bezele invocînd soarta Republici Moldova și angajîndu-se să nu mai persecute minoritatea românilor din Ucraina, ba mai mult, a promis României participarea la reconstrucția post război a țării sale.
Deși între noi fie vorba România nu poate participa nici la propria reconstrucție, d-apoi la cea a unei alte țări.
Să fi fost influența eșecului catastrofal al încercării sale de a impune ungurilor să nu-l voteze pe Victor Orban?

După mesajul lui Volodîmîr Zelenski a urcat la tribună pentru a citi un text Nicolae Ciucă, zis și Bolovanul transpirat. Urmînd tradiția lui Florin Cîțu, Nicolae Ciucă e un vorbitor catastrofal. Ca de obicei, după ce ridică privirile din text, cînd se întoarce la hîrtiile de pe pupitru, Nicolae Ciucă nu mai știe la ce cuvînt rămăsese cînd se desprinse de de propoziția scrisă. De aici aerul că transpiră abundent în căutarea potecii de la care s-a rătăcit.

Spectacolul, marele spectacol, a fost dat de bulibășeala transmisiei de la Kiev. Cîteva minute, Volodîmîr Zelenski a vorbit fără să fie auzit. A intrat pe fir traducătorul, de o stîngăcie rar întîlnită. Ce mai încolo și încoace, Momentul istoric s-a transformat într-un moment de rahat. Ca de obicei, pe malurile Dâmboviței!”.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare