Ucraina a intrat în a șaptea zi de război și rezistă atacurilor Rusiei, iar gazetarul Ion Cristoiu a făcut ultimele comentarii legate de conflict, dar și de știrile pe care acesta le propagă.
Toți cei care mă dușmănesc (și n-aș putea spune că sînt puțini) reduc întreaga mea activitate de gazetar de peste cinci decenii la legendarul fonfleu care a fost articolul Găina care a născut pui vii, apărut în numărul din 28 septembrie 1993 al Evenimentului zilei de sub conducerea mea. De atunci am tot explicat că am dat drumul la tipar acestei știri, deoarece se înscria într-un lung șir de intervenții ale ziarului menite a dovedi că România e țara tuturor posibilităților, că ea n-a făcut nici un rău, că o putem lua și ca o proză.
Osteneală zadarnică. Articolul Găina care a născut pui vii s-a plasat rapid pe locul întîi în topul gogoșilor de presă. Și acolo a rămas…
Pînă sîmbătă, 26 februarie 2022, cînd Antena 3, post cununat de CNN cu sine însuși, a difuzat în prime time, la prestigioasa emisiune Sinteza zilei, un reportaj video, prezentat și comentat ca surprinzînd momentul în care o antiaeriană ucraineană a prins în fasciculul proiectilelor inteligente un avion de vînătoare supertehnologizat al Armatei ruse.
Înzestrat cu un bețigaș-didactic, pe post de invitat special, Radu Tudor, care se autodefinește drept analist militar, a explicat la rugămintea lui Mihai Gâdea că acest moment e o mărturie a eroismului de care dă dovadă brava armată ucraineană în confruntarea cu agresorul Vladimir Putin, care Vladimir Putin – a simțit Radu Tudor să ridice stăvilarul zicerilor – e un criminal, un scelerat, un dictator, un Hitler al vremurilor noastre. Radu Tudor trage după el acest lung șir de înjurături la adresa lui Vladimir Putin încă de la debutul crizei ucrainene. E invitat peste tot ca analist militar.
L-am auzit zilele trecute, la Radio România Actualități deșirînd ca o torcătoare din pasteluri ghemul de lînă al bunicii firul scuipăturilor în ochi la adresa lui Putin. Pentru Radu Tudor, urmărit cu priviri scînteietoare de admirație și respect (ca mata, Babocule!) de Mihai Gâdea, secvența în care antiaeriana ucraineană lichidează din scurt un avion ultrasofisticat al lui Vladimir Putin (criminalul, dementul, etc) ne confirmă că un popor cu brațele goale și piepturile așișderea poate îngenunchea cea mai puternică armată din lume.
Radu Tudor a debutat la Evenimentul zilei de sub conducerea mea. N-a făcut gazetărie pe vremea lui Ceaușescu. Cu toate acestea, discursul lui despre poporul mic, dar viteaz, care bate Armia cea mai tare din lume mi s-a părut desprinsă din propaganda și agitația naționalismului ceaușist despre cum cel care apără pămîntul strămoșesc snopește în bătăi cu brațele goale Agresorul cel mai puternic din lume.
În studio și în direct se afla ca invitat general de brigadă Constantin Spânu, Șeful Direcției de informare și relații publice a Ministerului Apărării Naționale.
– Da, da, aproba domnia sa, încîntat, lecția de bătălie antiaeriană ținută de Radu Tudor.
Deoarece era îmbrăcat în albastru și avea fireturi, generalul a atras atenția telespectatorilor. După însemne mulți și-au dat seama că e general de brigadă. Din apariții anterioare, mulți știau că e ditamai șeful Direcției de informare și relații publice, purtător de cuvînt al MApN. Puțini știau însă un mic amănunt biografic: Generalul de brigadă Constantin Spânu a absolvit Institutul militar de artilerie și rachete antiaeriene.
Toate bune și frumoase.
Numai că Antena 3 n-a difuzat un reportaj, ci un joc video celebru, Arma 3, vechi de vreun deceniu. Un joc în care o antiaeriana de jucărie doboară un avion de jucărie.
De sîmbătă, 26 februarie 2022, un hohot de rîs străbate Internetul. Unii îl iau peste picior pe Mihai Gâdea pentru solemnitatea cu care îl roagă pe Radu Tudor să explice jocul video de parcă n-ar avea în față un coleg de redacție, ci pe Henry Kissinger în persoană.
Alții se amuză la aerul de atoatecunoscător al analistului militar Radu Tudor care prezintă un joc video drept un reportaj de război real ca și cum Leonardo da Vinci și-ar arăta telespectatorilor Antena 3 Gioconda.
Pe toți i-a făcut să rîdă siguranța cu care generalul de brigadă, specialistul în rachete antiaeriene, confundă o antiaeriană dintr-un joc video cu o antiaeriană reală.
Gogoașa de presă cu Găina mi-a asigurat și mie un loc unu la ceva.
Sîmbătă, 26 februarie 2022, fonfleul de la Antena 3 m-a detronat împingîndu-mă pe locul 2. Și nu numai pentru că în Istoria presei nu s-a mai pomenit ca o emisiune altfel de prestigiu să prezinte un joc video drept un reportaj despre o bătălie reală dintr-un război real, ci și pentru că Evenimentul zilei a publicat textul cu Găina însoțindu-l de un făcut cu ochiul, care sugera că nu e ceva prea serios, în timp ce Sinteza zilei a difuzat și comentat gogoașa de presă cu o seriozitate solemnă de șefi de stat major din țările NATO.
Superb … superb !!!!!!!
Bună analiză!
De ce romanii nu trebuie sa-si faca griji ca-i va lovi razboiul?
E simplu, pentru ca nu fac parte din plan. Aaaa, si mai au si defecte nenorocitii, dar vorbim mai tirziu despre asta.
Bun, hai sa vedem care-i planul. Daca nu v-ati prins inca, il tot traim de 3 ani incoace. El e mai vechi, dar partea care ne intereseaza a intrat in al treilea an. S-o luam cu inceputul…
Comunitatea europeana inseamna in esenta Germania si Franta, Anglia s-a cam retras din joc. Si-atunci, in Europa asta mare, ce-avem noi aici? Pai o populatie imbatrinita care costa enorm si tine in loc ambitiile economice ale celor doua super puteri. Ne intoarcem la momentul Merkel.
Planul A – se pleaca de la concluzia ca batrinii tot mai longevivi nu vor mai putea fi sustinuti atita timp cit tinerii sint tot mai putini. N-avem tineri? S-aducem! Da’ de unde? Hai s-o lasam pe Merkel sa rezolve treaba asta, ca are relatii, se descurca ea. Si doamna Merkel suna un prieten: mai Vladimire, uite ce oferta de nerefuzat am pentru tine…
– in vreme ce Europa lanseaza proiecte de aducere gaze si petrol de la rusi, isi creaza dependenta de Gazprom si incheie parteneriate economice cu Mama Rusia, Vladimir stirneste un razboi in Siria pe care presa vremii il ridica la rang de groaznic si ce sa vezi, refugiatii sirieni care evident ca fug din calea razboiului, sint primiti de madam Merkel cu bratele deschise
– sirienii si neamurile lor afgani, turci, samd dau navala in toata Europa si contrar asteptarilor lui Merkel si echipei, intorc toata Europa pe dos iar cind e sa puna osul la treaba, o dau la intors pe statut de invitat si se infing la tita grasa a ajutoarelor sociale. Trai nineaca si teroare
Planul B – mult mai elaborat decit primul
– In primul rind este scoasa din joc madam Merkel, hai mamaie la pensie c-ai obosit si-ai dat si kix cu sirienii tai, o gramada de paraziti de care nu mai putem scapa
– Cum scapam de babaciuni? Dintre toate propunerile a fost aleasa arma biologica si de-aici stiti povestea: SarsCov2 si 2 ani de Covid. Babaciunile s-au rarit semnificativ
– Cum facem cu parazitii? Nu muncesc, sint violenti, criminalitate crescuta, jegosi si spalati pe creier de Islam. Grea problema, dar daca tot nu putem sa-i dam afara si altii ca ei nu mai primim, ce-ar fi daca am schimba bazinul demografic, ai?
Si gaspadin Putin din nou este pus in rolul de sperietoare planetara, misiunea lui fiind de data aceasta sa le trimita europenilor niste mamici blonde cu copii sanatosi, in egala masura fete si baieti, cu educatie si cunostinte de civilizatie europeana, care sa fie imediat facuti captivi in valorile occidentale si care sa asigure viitorul vesticilor europeni. Sa nu se prinda de smen, presa e platita sa urle de pe margine de Putin cel Groaznic, iar daca-si baga nasul in ciorba atunci sa-si merite gloantele. De aceea a fost aleasa Ucraina, victima perfecta, nealiata militar, cu 40 milioane de locuitori, cu populatie instruita si civilizata si cu iesire doar spre vest
– dupa cum se vede actiunea de repopulare a vestului este in plin progres, iar noi romanii punem grozav umarul la infaptuirea planului. E de prisos sa spunem ca Putin a scos fiarele vechi din parcurile militare si a trimis neistruiti sa sperie populatia ca sa fuga din calea lor. Ordinul lui Putin este sa sperie, nu sa impuste populatia civila, de aia pare incredibila reactia soldatilor in fata civililor, de aia pagubele materiale sint minime, doar frica este cea care atinge cotele scontate.
De-aia vin si zic ca noi romanii nu facem parte din plan. Nu numai ca avem defecte minore, sintem hoti, lenesi si cam prosti, dar cel mai grav este ca naiba stie cum am intrat in Nato si se simt altii obligati…
Un analist ratat și un post TV plin de face newsletter! Ambii fără valoare sau probitate morală! Frumos cînd se critică și se bălăcărit unul care a sărit ani buni de „analist ” la A3 și chiar postul pe care l a servit! Băcăreală cu succes și la multe înainte!
NIȘTE CURVE ȘI NIȘTE DERBEDEI POLITICI JURNALIȘTII DE LA ANTENA3