„După surprinzătoarea decizie a Coaliției PSD – PNL de renunțare la candidatul unic și independent, Cătălin Cîrstoiu, atît Marcel Ciolacu, cît și Nicolae Ciucă au declanșat o campanie menită a ne convinge că soluția candidatului unic și mai ales independent a fost o greșeală prin raportare la cerințele vieții”, scrie jurnalistul Ion Cristoiu pe site-ul canal33.ro.
„Concentrată asupra noilor competitori din Bătălia pentru București, presa n-a dat nici o atenție uriașei semnificații a schimbării de la nivelul celor două partide.
Timp de o lună și ceva, liderii PSD și PNL s-au străduit să ne convingă că noile realități cer un candidat comun și independent.
Candidat comun, pentru că în campanie cele două partide nu trebuie să se încaiere, deoarece asta ar afecta stabilitatea Coaliției PSD-PNL și prin asta stabilitatea Guvernării.
Sub acest semn a fost respinsă ferm cerința Gabrielei Firea de a candida și dorința lui Sebastian Burduja de a-l concura pe Nicușor Dan. S-a respins și ipoteza ca acest candidat comun să fie unul din candidații partidelor. Sau Gabriel Firea sau Sebastian Burduja. S-a spus că asumarea unui candidat de la un singur partid pentru cele două formațiuni ar fi un dezastru. Electoratul PSD l-ar respinge pe Sebastian Burduja și cel al PNL ar respinge-o pe Gabriela Firea. Opțiunea pentru medicul Cătălin Cîrstoiu a fost motivată prin șansa ca el să fie votat de electoratele celor două partide.
A fost însă și un motiv mai solid prezentat cu insistență de liderii celor două partide:
Electoratul e scîrbit de politicieni.
Prin urmare să-i oferim un candidat fără nici o legătură cu politica.
După ceea ce a fost răsturnarea din noaptea de 22 spre 23 aprilie 2024, aceeași politicieni care nu-și economiseau timpul, raționamentele și vorbele pentru a ne convinge că exigențele prezentului merg către un candidat unic și independent s-au avîntat, cu aceeași pasiune și cu aceeași demagogie, în a demonstra că formula candidatului unic, dar mai ales independent e în divorț spectaculos cu dinamica realității. Cel mai harnic în această campanie a fost Marcel Ciolacu.
Teza că vremea independenților a trecut își găsește contrazicerea în chiar realitățile electorale din prezent. Nicușor Dan și Cristian Popescu Piedone își datorează succesul tocmai imaginii de independenți. E drept, Nicușor Dan e sprijinit de ADU. Deși consistent, sprijinul nu e luat în seamă de electorat. Și nu pentru că ADU s-ar feri să se expună, ci pentru că Nicușor Dan are imaginea de candidat pe cont propriu. Cristian Popescu Piedone e candidatul PUSL. PUSL, partidul lui Dan Voiculescu, nu e încă suficient de puternic pentru a crea imaginea unui Piedone candidat de partid.
De ce susține Marcel Ciolacu atît de înverșunat teza că vremea independenților a trecut?
Ca să justifice renunțarea la Cătălin Cîrstoiu?
Da, dar nu numai.
Marcel Ciolacu îl vizează pe independentul Mircea Geoană.
Eșecul Cătălin Cîrstoiu e pus pe seama faptului că un independent nu beneficiază de mașinăria partidului.
Și astfel – sugerează Marcel Ciolacu – independentul Mircea Geoană n-are nici o șansă.
Asta dacă prezidențialele vor beneficia ca prezență doar de electorate de partid.
Dar dacă, urmare a unei emoții colective, prezența e mult mai mare decît la alegerile anterioare?
Atunci șansa o are independentul.
Pentru că noii veniți, dacă vin într-un val uriaș, îi copleșesc pe alegătorii tradiționali.
Desigur, prin intrarea în joc a Gabrielei Firea, Cristian Popescu n-are nici o șansă să cîștige. Numai că acum interesul lui Cristian Popescu Piedone nu e să cîștige, ci să rămînă în cursă și să facă o figură frumoasă.
Asta deoarece:
a) Rămînerea în cursă și preocuparea de a face o figură frumoasă sînt în relație directă cu succesul PUSL la votul pentru Consiliul General. Un scor bun al PUSL înseamnă un număr important de consilieri. Și cine are consilieri face jocurile la Primăria Capitalei. Nu de puține ori mai eficient decît dacă ar avea funcționar de primar. Asta i-ar da lui Piedone o putere pe care demult și o dorește.
b) Cristian Popescu Piedone reprezintă un partid, PUSL. De prestația sa în campania pentru locale depinde rezultatul listei PUSL la europarlamentare. Ca să nu mai spun că un succes la votul politic va da PUSL un avînt electoral care se va resimți la parlamentare.
PUSL e partidul lui Dan Voiculescu. Pînă acum, în postdecembrism, partidul lui Dan Voiculescu, trecut prin mai multe nume, a fost ceea ce se cheamă un partid cocoțat pe spinarea altor partide. În schimbul Antenelor. Dan Voiculescu a primit locuri în parlament de la alte partide, PSD, îndeosebi.
Grație lui Cristian Popescu Piedone, PUSL are, în fine, șansa de a fi un partid care să conteze prin el însuși și nu prin contribuția Antenelor. Cum să renunțe Cristian Popescu Piedone la șansa de a propulsa un partid pe post de locomotivă?”, scrie Cristoiu.