Cristoiu: În Franţa protestele nu mai au legătură cu vârsta de pensionare, ci este deja o revoltă naţională împotriva dictaturii lui Macron, un preşedinte impus de marile corporaţii şi care slujeşte acestora, nu poporului francez

Este o criză fără precedent în Franța, în aceste zile și totul se sparge în capul președintelui Emmanuel Macron. Milioane de francezi au ieșit în stradă în Paris, și nu numai, opunându-se noului proiect de lege a pensiilor propus de președintele Franței în Senat. Gazetarul Ion Cristoiu este de părere că această revoltă din Franța arată, de fapt, un haos în toată Europa, scrie capital.ro.

Invitat în emisiunea realizată de Robert Turcescu pe canalul de YouTube „HAI România!” al EVZ Capital, jurnalistul și analistul politic Ion Cristoiu a analizat dacă protestele fără precedent din Franța, care durează deja de două săptămâni, sunt emblematice pentru o stare de spirit care a cuprins întreaga Europă.

Reputatul gazetar care a fondat Evenimentul Zilei a observat, plecând de la episodul cu ceasul în valoare de 100.000 de euro pe care l-a afișat șeful de stat francez într-o emisiune, că genul acesta de atitudine îl caracterizează foarte bine pe Emmanuel Macron, un produs al corporațiilor.

„În Franța e în joc voința populară din toată Europa. Dacă în Franța pierde strada, față de care Macron a fost de o aroganță rar întâlnită în istoria omenirii, nici măcar dictatorii nu fac așa…

El a fost reprezentantul companiilor, așa a fost ales președinte, nu l-a pus poporul. În democrație strada, protestul, greva este o formă de presiune care trebuie luată în seamă.

Între alegeri, nu ai altă formă decât demonstrația”, a punctat maestrul Cristoiu.

Invitatul a observat, de asemenea, că președintele francez a recurs la un tertip sub perfectă acoperire democratică: asumarea răspunderii. Însă francezii nu au putut fi duși de nas și continuă să îi ceară demisia.

„El nu a retras proiectul. Îl trece prin Senat și când ajunge la Cameră, pipăind el că nu va avea majoritate, normal era să spună că nu poate da înapoi, că e proiectul lui și crede în el. Nu, el apelează la una dintre cele mai ticăloase șmecherii democratice, asumarea răspunderii.

La ei asumarea răspunderii, care se folosește și la noi, are câteva mari probleme dictatoriale. Asumarea răspunderii înseamnă că legea nu se dezbate. El putea să dizolve Parlamentul (…)

Protestul împotriva pensiilor s-a transformat în protestul împotriva dictaturii. Folosirea democrației o face și Xi, o face și Putin, o face și Lukașenko, o făcea și Ceaușescu. Teoretic erau alegeri libere”, a mai subliniat Ion Cristoiu, în podcastul realizat de Robert Turcescu.

Maestru Ion Cristoriu este de părere că revolta lui Macron se va extinde și în alte țări din Vest, ca gest de revoltă contra atitudinii de sfidare afișată de șeful de stat al Franței, dar și de alți lideri europeni.

„Macron nu se mulțumește cu atât, se duce seara la televizor cu ceas de 100.000 de euro, pe care îl scoate de la mână.

E foarte important, el spune o chestie groaznică: Nu mă interesează mulțimea din stradă, eu țin cont numai de cei aleși. În acel moment, între un cetățean și poporul francez care reprezintă strada s-a ivit un conflict.

Dacă acest conflict e pierdut de stradă, în toată Europa, și în Germania, Spania, Italia or să vină tot felul de Macron, care o să o dea în bot poporului. De asta la ora actuală sunt în stradă elevii, n-are nicio legătură cu pensiile, are legătură cu sfidarea”, a mai afirmat Ion Cristoiu în acest podcast.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare