În cel mai recent jurnal din seria „Pastila lui Cristoiu”, publicistul Ion Cristoiu a adus în discuție prăbușirea dronei tip Geran 2 pe un bloc din Galați.
„Excesul de precizie naște confuzie, spunea Camil Petrescu. E o învățătură valabilă în poziția adoptată de autoritățile noastre în legătură cu drona căzută la Galați. V-ați dat seama, orice om își de seama că întreg efortul autorităților, de la președinte până la legendarul sporovăitor Radu Miruță, această combinație între Șeherezada, că el vorbește mult, dar și Tândală, vorbește mult, dar spune nu mai prostii pe bandă rulantă, după Nicușor Dan, un emițător, un izvor gâlgâitor de neghiobii.
Rămâne și el în istoria politică a României prin ăla care a zis că radarul are gât și că are un gât scurt și că nu ajunge. Putem face la ora actuală două videoteci cu scălâmbăielile lui Nicușor Dan și declarațiile lui absurde gen „Nadia Comăneci încă vie” și apoi cealaltă cu declarațiile lui Miruță”, a spus Ion Cristoiu.
„Sigur, ele sunt mai multe și sunt mai hazoase, pentru că Miruță are o siguranță absolută în emiterea neghiobiilor. Tot acest efort al autorităților s-a concentrat pe teza că drona e rusească. Până acolo s-a ajuns, încât însuși președintele a pierdut o întreagă zi ca să scrie un text cu poze în care să ne arate că e rusească. După asta a venit Miruță.
Mie această insistență, că e rusească, n-am nicio îndoială că era rusească și că fiind în aceste contexte în care zboară la granițele Ucrainei tot felul de drone rusești în această bătălie aeriană, că ucrainenii dau în ele, le bruiază, una a ajuns la noi. Asta este limpede. Însă de ce trebuie această insistență care naște suspiciune? E rusească.”, a continuat publicistul.
„E ca și cum ai spune că Ardealul este al nostru. De ce trebuie să mai să vină armata, generalii, Miruță, Țoiu, Nicușor Dan? Da, este rusească. Este ceva chiar suspicios, suspect. Am văzut că oficinele de propagandă, de contra propagandă de la Kiev, preluate desigur de presa noastră tefelistă, că asta este un canal de comunicare.
Imediat cum acolo sughiță cineva, presa noastră preia. Au arătat, au dezvăluit, că propaganda rusă pe plan internațional insistă pe teza că aceasta a fost o diversiune ucraineană pentru a atrage NATO într-o capcană. Am înțeles că pe plan internațional este o campanie intensă pe tema asta. E aceasta, la insistența noastră că e ruseasc, o replică la asta? Nu cred că era nevoie de insistență deoarece noi n-am activat articolul”, a adăugat Ion Cristoiu.
„Americanii care știu despre ce e vorba n-au făcut nicio declarație. Rămâne suspiciunea, e posibil. Zelenski se poate să facă totul și are și dreptul să facă totul, că e într-un război. Insistența noastră dementă că e rusească, indiscutabil că e rusească, mă face să mă gândesc: „Dacă nu era rusească?”. Adică, vedeți dumneavoastră, la un moment dat, cât sunt de proști în materie de comunicare publică? Ai zis o dată că e rusească și după asta poți să răspunzi la alte întrebări. Insistența aproape dementă, însuși șeful statului s-a ocupat să ne arate că a făcut și poze, deja trezește suspiciuni”, a conchis publicistul.



