Cristoiu: Lăsat de partide să rezolve criza, Nicușor Dan o adâncește de la o zi la alta

„Suntem informați în această dimineață despre consultările pe care președintele Nicușor Dan le are la Cotroceni, cu două grupuri parlamentare și niște neafiliați”, spune, în deschiderea jurnalului său, publicistul Ion Cristoiu, conform gandul.ro.

„Am toată stima pentru cei care vor merge la Cotroceni, însă acțiunea președintelui încalcă grav Constituția. Potrivit articolului 103 din Constituție, pnct 1., președintele României desemnează „un candidat pentru funcția de prim-ministru în urma consultării cu partidul politic care are majoritate în Parlament, or, dacă nu există o astfel de majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament. N-a spus grupuri parlamentare, n-a spus membri ai Parlamentului, n-a spus membri ai Corpului Tehnic, a spus „partidelor politice”. Pentru că un temei al democrației este dat de existența unor partide politice puternice.

În momentul în care se încurajează ruperea din partidele parlamentare a unor grupulețe de parlamentari care pretind că alcătuiesc un grup diferit de cel al partidelor din care fac parte, în acel moment, s-a dus dracului democrația… și partidele. Pentru că, la următoarele alegeri, să spunem, câștigă, cetățenii devin parlamentari, unii dintre ei fără nicio treabă nici cu școala primară. Partidele au asigurat banii, ei ajung parlamentari și este să rămână, pentru că altfel, transformăm alegerile într-o comedie. Problema este că nimeni nu face gălăgie în România, pentru că, la noi, încălcarea Constituției de către președinți a devenit o treabă mică. Este mai mult decât interesant că ceea ce face președintele acum este urmarea unei bizarerii tot constitutionale.

Încălcând grav articolul 103, partidele politice au dat în totalitate președintelui dreptul, dacă nu și obligația, de a face guvern. Desemnarea premierului nu e prerogativă absolută de dictator absolut sau de țar, ci partidele sunt cele care își asumă, vin cu propunerea de guvern. La consultări, niciun partid nu a venit cu 2 lucruri clare: dacă își asumă sau nu formarea unui guvern și pe cine propun. De la Sorin Grindeanu până la Ilie Bolojan, liderii partidelor ne-au informat că președintele trebuie să se gândească la un premier.

Păi președintele nu poate desemna un premier din partea PSD, el trebuie propus de PSD. Din această cauză, președintele a venit cu o aberație, și anume, a pus condiție, ca cei care vin la Cotroceni să aibă asigurată majoritate solidă în Parlament și majoritate pro-occidental, practic imposibil fără refacerea Coaliției: un fel de însărcinată, dar să fie și virgină. Din aceeastă cauză, criza se adâncește numai din cauza lui Nicușor Dan”, a mai spus scriitorul.

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare