Cristoiu: Nu am nicio încredere în SRI; Cel mai mare banditism antidemocratic este faptul că Hellvig nu a fost înlocuit. Directorul trebuie să fie civil. Așa este constituțional şi democratic

Ion Cristoiu, publicist și scriitor, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta consideră că serviciile secrete din România ar trebui să ajungă să fie ca cele din Anglia, adică mai prietenoase, scrie gandul.ro.

„Nu am nicio încredere în SRI. Cred că am avut încredere înainte de binom. M-a preocupat foarte mult relația dintre serviciile secrete și societate. Este o mare problemă – cum facă în așa fel încât serviciile, care sunt dictatoriale și se bazează pe secrete, să fie prietenoase pentru societatea românească. Perioada în care SRI a fost cel mai deschis, cel mai apropiat, a fost cel când a fost șef Măgureanu. Securitatea a preluat puterea pe vremea lui Traian Băsescu. El a pus la cale cel mai sinistru sistem de forță din istoria României”, a declarat Ion Cristoiu.

Conform acestuia, serviciile secrete ar trebui să fie mai apropiate de populație.

„Cel mai mare banditism antidemocratic este faptul că Hellvig nu a fost înlocuit. Directorul trebuie să fie civil. Așa este constituțional, democratic. El se interpune între președinte și generalii militari, el ține legătura cu parlamentul, cu partidele politice. Este foarte importantă ideea de friendly. În Anglia, serviciile sunt venerate de popor. Aceste servicii trebuie să facă în așa fel încât să nu fie înspăimântătoare pentru societate. La noi nu au fost niciodată prietenoși. În cadrul serviciilor trebuie să aibă anumită maturitate”, a adăugat scriitorul Ion Cristoiu, în emisiunea ”Marius Tucă Show”.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare