„a) România are o lungă tradiţie a partidelor în stare să sacrifice interesul naţional de dragul intereselor proprii, viitorul pe termen lung de dragul prezentului sau al viitorului pe termen scurt. Ales prin vot direct şi universal, preşedintelui îi este încredinţată de popor datoria de a veghea la interesul naţional pus la îndoială de interesele mărunte ale partidelor. Fără un astfel de preşedinte, ţara ar trăi doar în prezent, lipsită de perspectivă şi, mai ales, ar fi sacrificată intereselor de partid”, scrie, pe blogul său, jurnalistul Ion Cristoiu.
„b) România are o lungă tradiţie a luptelor interne. A luptelor între partide. A luptelor dintre diferite grupări dintr-un partid. A luptelor dintre sindicate şi guvern. A luptelor dintre societatea civilă şi clasa politică. Pentru ca aceste lupte să nu ducă ţara de rîpă, preşedintele, ales prin vot direct şi universal, e singura instituţie care poate şi trebuie să rămînă deasupra lor. Pentru îndeplinirea acestei datorii preşedintele are printre prerogative și pe cea de mediator între partide, între sindicate şi guvern, între diferitele instituţii ale statului de drept. Perioada postdecembristă ne-a arătat cît rău pot face ţării prelungirea crizelor provocate de conflictele interne. De cum se iveşte o criză preşedintele poate şi trebuie să convoace la Cotroceni părţile în conflict pentru a media. El poate interveni ca negociator între părţile în conflict şi fără ca acestea să i-o ceară, ba chiar şi fără să se facă publice negocierile.
c) În timp ce partidele, prinse în lupta dintre ele, nu mai văd nimic în jurul lor şi n-au timp să se gîndească la marile probleme ale ţării, preşedintele ales pe cinci ani liniştit în ce priveşte poziţia sa la Cotroceni, poate descoperi şi aduce în faţa partidelor, a Parlamentului, probleme reale, grave al ţării, trecute cu vederea de partide.
Preşedintele îşi exercită acest drept prin Mesajele adresate parlamentului prin Comisiile prezidenţiale, prin conferinţe de presă.
Deşi aleşi prin vot direct şi universal, toţi cei patru preşedinţi de pînă acum au fost strîns legaţi de un anume partid politic: PDSR (Ion Iliescu), CDR (Emil Constantinescu), PDL (Traian Băsescu), Klaus Iohannis (PNL). Potrivit Constituţiei, ajunşi la Cotroceni, ei au părăsit partidul care i-a propulsat în funcţia de preşedinte. A fost însă un gest de faţadă. În realitate, toţi cei trei preşedinţi au rămas şi lideri ai partidului din care au provenit. Astfel că, în loc să se situeze deasupra bătăliei dintre partide ei s-au amestecat în bătălia dintre partid luînd partea partidului său. Mai grav, Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu, Klaus Iohannis s-au vîrît în bătălia din interiorul partidelor sau alianţelor. Ion Iliescu a sprijinit diferite grupări din PDSR şi PSD. În 2004, Ion Iliescu a favorizat grupările anti-Năstase. Emil Constantinescu a sprijinit, în cadrul CDR, PNŢCD, intrînd în conflict cu PNL. Traian Băsescu a sprijinit gruparea Udrea din PDL. Conflictul dintre guvern şi preşedinţie din 2005-2006 s-a ivit din cauză că Traian Băsescu, deşi candidat al Alianţei DA, a fost de partea PDL, împotriva PNL. Klaus Iohannis l-a impus pe Nicolae Ciucă șef al PNL.
Ajunşi la Cotroceni, preşedinţii au vrut să fie şi prim miniştri, prin intermediul partidului lor, ajuns la guvernare. Astfel ei şi-au impus proprii miniştri din grupările favorabile din partid, au impus, prin grupările din partid, o politică guvernamentală.
Chiar şi atunci cînd preşedinţii au încercat să se detaşeze de partid, ei au fost suspectaţi că fac asta doar teatral. Coaliţia PSD-PDL s-a rupt pentru că nu mai putea rezista. Cu toate acestea, ruperea i-a fost atribuită lui Traian Băsescu.
În postdecembrism preşedinţia şi-a pierdut principalul avantaj: cel de a fi deasupra luptelor dintre partide.
La revizuirea Constituţiei în 2003, s-a încercat recîştigarea credibilităţii preşedintelui prin decalarea alegerilor prezidenţiale de cele parlamentare.
Ce s-a întîmplat în ultimul timp ne-a arătat că a fost un efort degeaba. Traian Băsescu, Mircea Geoană, Crin Antonescu sunt mai departe dependenţi de partidele lor. Mircea Geoană şi Crin Antonescu au fost desemnaţi de partidul lor, mai precis, de unele grupări din partid. Deşi caută să se detaşeze de PDL, Traian Băsescu trece mai departe candidatul unui partid: PDL.
În 2019, Klaus Iohannis a fost candidatul PNL. La primul tur de scrutin, doar Călin Georgescu n-a depins de un partid.
Un independent ar avea uriaşul avantaj de a nu fi suspectat că e omul unui partid. Tot ceea ce ar face el, inclusiv medierea, ar avea credibilitate. Nici un partid nu va putea spune că ţine partea unui alt partid.
Eliberat de grija a ceea ce se întîmplă în partidul său şi după ce a ajuns a Cotroceni un Preşedinte independent ar avea răgazul şi detaşarea de a se ocupa de marile probleme ale ţării.
Sînt convins că viitorul președinte al României trebuie să fie un independent”, scrie Ion Cristoiu.
