Criza uleiului a ajuns în Indonezia/Exporturile de ulei de palmier, interzise

Indonezia a anunţat, vineri, că interzice exporturile de ulei de palmier,ceea ce ar putea crește costurile pentru producătorii de alimente, potrivit Reuters.

”Voi monitoriza şi evalua implementarea acestei politici, astfel încât disponibilitatea uleiului de gătit pe piaţa internă să devină abundentă şi accesibilă”, a declarat preşedintele Indoneziei Joko Widodo, într-o transmisiune video, în contextul în care inflaţia alimentară globală a atins un nivel record după invazia Rusiei în Ucraina.

Măsura îi va afecta pe consumatorii din India şi pe cei la nivel global, a declarat Atul Chaturvedi, preşedintele organizaţiei comerciale Solvent Extractors Association of India (SEA).

Măsura va intra în vigoare pe 28 aprilie.

Preţurile globale ale uleiului de palmier brut, pe care Indonezia îl foloseşte pentru uleiul de gătit, au ajuns la maxime istorice în acest an, pe fondul cererii în creştere şi al producţiei slabe din partea producătorilor de top Indonezia şi Malaezia, plus o decizie a Indoneziei de a restricţiona exporturile de ulei de palmier în ianuarie, care a fost ridicată în martie.

Indonezia asigură mai mult de jumătate din livrările globale de ulei de palmier.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare