Ministerul Apărării din Croaţia, ţară membră NATO din 2009, a anunţat marţi că va demara în ianuarie anul viitor procesul de reintroducere a serviciului militar obligatoriu doar pentru bărbaţi, care a fost abolit în urmă cu 16 ani, notează stirileprotv.ro.
„Ministerul Apărării a pregătit propuneri legislative care reglementează formarea militară de bază, precum şi alte aspecte legate de punerea în aplicare a serviciului militar obligatoriu”, a precizat ministerul într-un comunicat preluat de Index.hr – transmite EFE.
Ministrul Ivan Anusic a anunţat în septembrie anul trecut că între 17.000 şi 18.000 de bărbaţi care împlinesc 18 ani în fiecare an sunt candidaţi pentru acest serviciu militar de bază, care va dura două luni. După această perioadă, va exista posibilitatea de a continua o carieră militară profesională.
Se preconizează că primele apeluri pentru recruţi vor fi lansate la mijlocul anului 2025.
Preşedintele croat Zoran Milanovic, care este şi comandantul suprem al forţelor armate, nu s-a opus schimbării, dar a cerut ca aceasta să fie discutată în cadrul organismelor relevante. Milanovic candidează pentru realegere în alegerile prezidenţiale de duminică.