Situaţia de securitate din Israel a fost abordată în cadrul şedinţei de joi a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), context în care membrii CSAT au subliniat că România a condamnat încă din prima zi atacurile teroriste ale Hamas, care au produs numeroase pierderi de vieţi omeneşti şi răniţi în rândul civililor.
În ceea ce îi priveşte pe cetăţenii români afectaţi de evoluţiile din regiune, arată Administraţia Prezidenţială, România va continua eforturile active pentru a acorda sprijin celor care au nevoie, fiind deja instituită o celulă de criză, care lucrează în regim de permanenţă, pentru acordarea de sprijin cetăţenilor români în vederea repatrierii acestora, precum şi pentru acordarea de asistenţă consulară.
Până la acest moment, aproximativ 2.035 de români au fost repatriaţi şi demersurile continuă şi pentru alţi cetăţeni români care au solicitat acest lucru. AGERPRES