„„Călin Georgescu” este un personaj creat de Inteligența Artificială. Victoria lui este victoria algoritmilor de net asupra oamenilor, victoria IA asupra IU – Inteligența Umană. Rămâne de văzut cu ce bani și de unde”, scrie, pe Facebook, jurnalistul Cristian Tudor Popescu.
„Acum însă, personajul făcut din pixeli va trebui să se manifeste în viața reală. Și mulți dintre cei care l-au votat vor afla abia acum pe cine au votat. Discursul religioid pro Putin al lui „Călin Georgescu” este al unui lider mesianic de sectă sinucigașă.
PNL se poate reforma spre bine sub conducerea lui Ilie Bolojan. Problema e cât de repede.
PSD se poate reforma spre rău sub conducerea nu se știe cui. Gașca lui Dragnea, O. Vasilescu, M. Tudose, S. Grindeanu etc., e tot acolo și pot să spună rânjind: „E, ați văzut cu Ciolacu ce pățim dacă ne dăm cu UE și cu NATO, europeni și democrați?”. Și să vină cu un Dragnea 2.0, că asta se poartă.
USR nu se va reforma deloc, își va duce mai departe fracturile interne sub pălăria lui Lasconi.
Elena Lasconi poate aduna voturi pentru a-l învinge pe „Călin Georgescu” mult mai eficient decât ar fi putut s-o facă Ciolacu”, scrie CTP.