CTP: „Cîrstoi şi rafilieni pe de-o parte, Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu de cealaltă – povestea a 34 de ani de democrație originală românească, lăsată nouă moștenire de înaintezâmbitorul lui Cîrstoiu, Ion Iliescu”

„Doctorul cu arginți Cîrstoiu nu dă dovadă de originalitate nici măcar în modul în care sare peste lege. Să-ți trimiți clienți la clinica personală, unde sunt plantați socrul și mama, folosind funcția de șef al unui spital de stat, și să-i taxezi pe urmă de le ies ochii, e de-a dreptul o tradiție strămoșească. Un mecanism fundamental de înavuțire în capitalismul de cumetrie: jecmănirea cetățenilor cu ajutorul statului. În comunism, asta se întâmpla potrivit legilor. În ce este acum la noi, se calcă legile într-o veselie, în același scop și cu rezultate mult mai lucrative”, scrie, pe Facebook, jurnalistul Cristian Tudor Popescu.

„Dacă Cîrstoiu n-ar fi ieșit la drumul Primăriei ca șarpele când îl doare capul, obiceiurile sale ar fi funcționat netulburate în culise, el rămânând marele Domdoctor al spitalului de stat.

Exact pe dos au făcut două doamne, Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu: fără să ceară vreun ban de la buget, doar din sponsorizări și donații de la oameni, au construit în curtea spitalului de stat Marie Curie, pe un teren părăsit, un spital ultramodern, pentru copiii suferinzi de cancer. Deși terminat la cheie, nu s-a putut deschide vreme de săptămâni din pricina grijii ministrului Sănătății de a pune bețe-n roate până când se asigură că spitalul va fi înghițit cu totul de stat. Ca și Cîrstoiu, Rafila vrea să controleze inițiativa privată folosindu-și funcția bugetară.

Cancerul care amenință acum „Dăruiește Viață” este medicina de stat – mizeriile ei, Cîrstoiu gen, pot să-l facă de nerecunoscut. Doamnele Uscatu și Gheorghiu încearcă să prevină nenorocirea, dorind, firesc, să fie membre în Consiliul de Conducere al spitalului ca reprezentante ale sutelor de mii de cetățeni care au contribuit la ridicarea lui. Ceea ce autoritățile tergiversează cât pot.

cîrstoii și rafilii de o parte, Carmen și Oana de cealaltă, asta este povestea de 34 de ani a democrației originale românești, lăsată nouă moștenire de înaintezâmbitorul lui Cîrstoiu, Ion Iliescu”, scrie CTP.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare