Cuc: Loturile 3 și 4 ale autostrăzii Lugoj-Deva sub lupa comisiei de recepție

Loturile 3 și 4 ale autostrăzii Lugoj-Deva se află sub lupa comisiei de recepție, iar statul român nu mai tolerează lucrări de mântuială sau nefinalizate, a anunţat ministrul Transporturilor, deputatul Răzvan Cuc.

„M-am deplasat pe loturile autostrăzii Lugoj-Deva unde am constatat două lucruri: un lot care arată foarte bine – o bijuterie inginerească având în vedere celebrul “deal al liliecilor” , construit de către o firmă românească și un lot care a fost construit de către o firmă străină care a înțeles să muncească sau mai bine zis: să nu muncească și să nu respecte prevederile contractuale. Ceea ce n-au înțeles cei de la Lotul 3 este faptul că statul român nu mai tolerează lucrări de mântuială sau nefinalizate și că nu mai acceptă nicio abatere de la condițiile contractuale”, a precizat Cuc pe Facebook.

Potrivit ministrului, comisia de specialiști și consultantul au constatat că nu sunt întrunite condițiile pentru recepția lucrărilor, la lotul 3 Lugoj-Deva, cu toate că antreprenorul a fost avertizat încă din luna iunie 2019, în cadrul celor două inspecţii tehnice prin care li s-au adus la cunoștință neconformitățile și lucrările rămase de executat.

„Având în vedere solicitările comisiei de receptie, dar și faptul că specialiștii au dat un termen pentru remedierea lucrărilor (10 zile), dacă după acest termen acestea nu sunt finalizate, CNAIR va executa lucrările rămase, va solicita rezilierea contractului și executarea garanției de bună execuție. Totodata o să le emită și certificatul negativ constatator, să vedem dacă le convine.Trebuie dat un semnal că așa nu se mai poate. Nu accept niciun “șantaj moral” pe banii românilor și nu fac rabat de la condițiile de calitate a lucrărilor. Constructorii ori muncesc, așa cum și-au asumat când au venit la licitații, ori pleacă acasă. Dacă n-au înțeles că acest mandat l-am dedicat vizitelor pe șantierele de infrastructura, e rău pentru ei și pentru toți constructorii care nu au înțeles sau nu vor să înțeleagă.

Îmi pare rău că românii, care așteptau de mult deschiderea acestor porțiuni de autostradă, nu pot beneficia de tronsoanele respective, dar în cel mai scurt timp autostrada va fi dată în trafic în condițiile maxime de siguranță și confort, așa cum se prevede în contract”, a subliniat Răzvan Cuc care a arătat că românii trebuie și au dreptul la o infrastructură de calitate și acest lucru nu se poate face trecând cu vederea unele aspecte contractuale.

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare