„Acum niște ani ani, dacă întrebai un fermier din Dobrogea sau din Bărăgan care e afacerea bună, îți spunea fără să clipească: oile. România ajunsese liderul absolut al UE la exportul de ovine vii, cu turme întregi urcate în camioane spre Iordania, Arabia Saudită, Algeria sau Emirate. Anul trecut au plecat din țară aproape 1,77 milioane de capete, iar banii care s-au întors în conturile crescătorilor s-au numărat în sute de milioane de euro. Un sector care mergea ca ceasul. Azi, nu mai pleacă nicio oaie, în UE, ori în afara ei. Iar fermierii care cîndva își numărau profitul au ajuns în Piața Victoriei cu o furie greu de disimulat și s-a lăsat cu violențe de nedescris. Cum s-a ajuns aici?”, scrie inpolitics.ro.
„Teoretic, cu un virus mic și un răspuns birocratic mare.
Primul semnal de alarmă: Bihor, martie 2025
Totul pleacă de la o localitate numită Gepiu, din județul Bihor, unde în martie 2025 apare primul focar de pestă a micilor rumegători, cunoscută și ca PPR. E o boală virală, extrem de contagioasă la oi și capre, cu mortalitate mare – dar care nu trece la oameni, așa că nimeni nu trebuie să se sperie pentru sănătatea lui.
Reacția Comisiei Europene a fost rapidă: restricții pe mișcarea animalelor vii din zonele afectate către alte state membre. Pentru moment, exporturile către țările din afara UE au continuat neafectate. Practic, robinetul dinspre piețele arabe rămînea deschis, doar cel dinspre vecinii europeni se închidea parțial. Ar fi putut să rămînă doar atît – un incident local, izolat, rezolvat cu carantină și disciplină veterinară. N-a rămas.
Un an întreg de prelungiri, ca un serial prost care nu se mai termină
De-a lungul lui 2025 și pînă la începutul lui 2026, interdicția intra-UE a fost tot prelungită: pînă în septembrie, apoi pînă la 31 decembrie, apoi pînă la 30 iunie 2026. De fiecare dată, motivul invocat de Bruxelles suna cam la fel – date epidemiologice insuficiente, risc de circulare nedetectată a virusului, probleme de trasabilitate. Pe deasupra, au apărut și focare de variolă ovină și caprină, care au mai turnat gaz pe foc. Aici e un lucru pe care merită să-l spunem direct: o restricție prelungită de patru ori într-un an nu mai e o măsură de urgență, e o stare de fapt cu care sectorul a fost lăsat să se descurce cum poate. Fermierii au învățat să trăiască cu jumătate din piață blocată, sperînd că partea cealaltă, cea din afara UE, îi va ține pe linia de plutire.
Lovitura de grație: Mureș, iunie 2026
Și tocmai cînd lucrurile păreau că se calmează, pe 8 iunie 2026 apare un nou focar de PPR, de data asta într-o exploatație din județul Mureș. Originea rămîne necunoscută – ceea ce sună ca cel mai prost scenariu posibil. Nouă zile mai tîrziu, pe 17 iunie, Comisia Europeană adoptă Decizia 2026/1387, care interzice pînă la 31 decembrie 2026 orice circulație a ovinelor și caprinelor de pe întreg teritoriul României, atît către alte state membre, cît și către țări terțe. Nu mai e o restricție regională pe Bihor sau Arad. E o interdicție totală care taie robinetul complet, inclusiv spre piețele arabe care țineau sectorul în viață pînă atunci.
Motivarea Comisiei se sprijină pe trei lucruri: riscul ridicat de răspîndire, faptul că sursa infecției din Mureș n-a fost identificată și indicii că virusul ar putea circula „mascat”, adică nedetectat prin sistemul oficial de raportare. Cu alte cuvinte: Bruxelles-ul nu mai are încredere că știe exact ce se întîmplă pe teren în România, așa că preferă să oprească tot, decît să riște.
Unde suntem acum și de ce au venit fermierii la București
De atunci, situația e simplă și brutală: nicio oaie vie nu mai iese din țară, nici spre UE, nici spre restul lumii, pînă la finalul lui 2026. Carnea și carcasele încă se pot exporta, cu anumite condiții, dar un sector care era construit în jurul animalului viu, nu al cărnii tranșate, nu se reinventează peste noapte doar pentru că i se spune că poate vinde altfel.
Pierderile estimate pentru 2026 trec de 300 de milioane de euro. La asta se adaugă efectele în lanț – transportatori fără marfă de dus, abatoare cu activitate redusă, comunități rurale întregi care resimt scăderea. Prețurile interne au căzut, fermele s-au aglomerat cu animale care n-au unde să mai plece, iar tensiunea asta acumulată a scos pînă la urmă mii de oameni în stradă, în București, cerînd deblocarea exporturilor, regionalizare – adică permisiunea de a exporta din zonele fără boală – despăgubiri și demisii la ANSVSA.
Autoritățile române consideră măsura disproporționată și argumentează că focarele sînt localizate și sub control. Se discută cu Comisia variante de regionalizare sau vaccinare țintită în anumite județe, dar și vaccinarea are prețul ei ascuns: o campanie pe scară largă ar putea, la rîndul ei, să blocheze exportul de produse, pentru că multe piețe mari nu acceptă animale vaccinate. Așa că fermierii se uită la un joc în care orice mișcare pare să-i coste. Nu vaccinează, riscă alt focar și altă interdicție. Vaccinarea PPR, pe de altă parte, poate complica accesul la anumite piețe, în funcție de statutul sanitar pe care îl cere importatorul și de protocolul veterinar bilateral. Iar dacă așteaptă, pierd bani în fiecare zi cît turmele stau pe loc.
Miza reală din spatele acestei crize nu e doar un virus scăpat de sub control într-un sat din Mureș, ci o întrebare mult mai incomodă pentru statul român: cîtă încredere mai are Bruxelles-ul în sistemul nostru de supraveghere veterinară, după ce originea unui focar rămîne un mister și la a doua tentativă. Pînă nu se rezolvă asta, nicio presiune de stradă, oricît de mare, nu va convinge Comisia să redeschidă robinetul.
În plus, nu e greu de bănuit că poate apărea și suspiciunea conspiraționistă că Bruxelles, blocînd oaia românească, face jocul altor mari exportatori, să zicem Australia, interesați ca România să nu se înrădăcineze pe piețele arabe, mai ales că e și cel mai aproape, geografic, dintre marii crescători. Cine își amintește cum a fost pusă la pămînt industria cărnii de porc românești înțelege la ce ne referim”, scrie inpolitics.ro.
