Cum se vor desfășura paradă militară de la Bucureşti şi ceremonia militară de la Alba Iulia

Aproximativ 1.500 de militari și specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Administrația Națională a Penitenciarelor, la care se alătură militari străini, cu aproximativ 100 de mijloace tehnice vor participa miercuri, 1 Decembrie, începând cu ora 11.00, la Parada Militară Națională organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României, în Piaţa Arcului de Triumf din Bucureşti.

De asemenea, în funcție de condițiile meteorologice, vor evolua și aproximativ 30 de aeronave.

Totodată, în zona Arcului de Triumf va fi amplasată o expoziție de tehnică militară care va putea fi vizitată după încheierea ceremoniei oficiale, până la ora 14.00.

Tot în Bucureşti va avea loc, începând cu ora 9.00, o ceremonie militară și religioasă de depunere de coroane şi jerbe de flori la Mormântul Ostaşului Necunoscut, din Parcul Carol I, iar de la ora 19.00, militari ai Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” se vor retrage cu torțe pe traseul Palatul Cercului Militar Național – Calea Victoriei – Palatul Parlamentului – Palatul Cotroceni – sediul brigăzii.

În garnizoana Alba Iulia, începând cu ora 15.00, la Monumentul „Marii Uniri” vor fi depuse coroane şi jerbe de flori, activitatea fiind urmată de ceremonia militară, în zona Bulevardului 1 Decembrie 1918, la care vor lua parte aproximativ 550 de militari și specialiști din cadrul Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Afacerilor Interne, cu mijloace tehnice terestre şi aeronave militare.

Ceremoniile militare din cele două orașe vor putea fi urmărite și online, accesând pagina de Facebook a Ministerului Apărării Naționale (https://www.facebook.com/mapn.ro/).

Cu prilejul Zilei de 1 Decembrie, în garnizoane în care sunt dislocate mari unităţi şi unităţi militare, reprezentanţi ai Armatei României vor participa, la solicitarea şi cu sprijinul autorităţilor locale, la pregătirea, organizarea şi desfăşurarea de defilări cu personal și tehnică, precum și de ceremonii militare şi religioase de depunere de coroane de flori. De asemenea, Drapelul naţional va fi arborat în toate instituţiile militare din ţară, iar la bordul navelor maritime şi fluviale se va ridica Marele Pavoaz.

Militarii aflaţi în misiune în teatrele de operaţii, precum și cei aflați în misiune în Polonia, desfăşoară ceremonii militare şi activităţi specifice cu ocazia Zilei Naţionale.

În zilele de miercuri, 1 decembrie, și joi, 2 decembrie, Ministerul Apărării Naționale organizează un maraton de vaccinare, acțiune menită să sprijine efortul național privind combaterea COVID-19. Maratonul se va desfășura în centrele de vaccinare din cadrul a șase spitale militare din țară, care sunt și centre regionale de depozitare a vaccinurilor împotriva SARS-CoV-2.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare