Cum se votează în celelalte 26 de state membre ale Uniunii Europene

Cetăţenii cu drept de vot din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene îşi vor alege, în perioada 6 – 9 iunie 2024, pe cei 720 de reprezentanţi în Parlamentul European pentru următorii cinci ani, arată Agerpres.

Alegerile europene se organizează conform legislaţiei naţionale a fiecărui stat membru, dar există şi o serie de dispoziţii comune stabilite în legislaţia Uniunii Europene. Este necesar să se asigure reprezentarea proporţională. Majoritatea ţărilor sunt organizate ca o circumscripţie unică. Există însă şi excepţii: Belgia, Irlanda, Italia şi Polonia îşi împart teritoriul în mai multe circumscripţii.

Legislaţia Uniunii Europene prevede că alegerile pentru Parlamentul European au loc o dată la cinci ani, într-un interval de timp de patru zile, de joi până duminică. În 2024, alegerile se vor organiza în cele 27 de state membre ale Uniunii începând de joi 6 iunie până duminică 9 iunie.

În Austria, care va avea 20 de locuri în Parlamentul European până în 2029, alegerile europene au loc în 9 iunie. Au dreptul de a vota persoanele care au împlinit vârsta de 16 ani, iar participarea nu este obligatorie. Pragul electoral este de 4% din totalul voturilor valabil exprimate la nivel naţional.

Belgia, unde votul este obligatoriu pentru cetăţenii care au împlinit 16 ani, va avea 22 de reprezentanţi în viitorul Parlament European şi va organiza scrutinul european pe 9 iunie, când mai au loc alegeri federale, regionale şi comunitare. La alegerile europarlamentare nu există prag electoral.

În Bulgaria, ce va avea 17 locuri de eurodeputaţi în următorii cinci ani, alegerile europene se organizează în 9 iunie. Participarea la vot este obligatorie, iar vârsta minimă pentru a putea vota este de 18 ani. Nu există un prag minim pentru accederea în Parlamentul European.

Cipru va avea şase reprezentanţi în viitorul PE şi va organiza alegerile europene în 9 iunie. Votul nu este obligatoriu, iar vârsta minimă de vot este 18 ani.

Croaţia, cu 12 locuri de eurodeputaţi până în 2029, va organiza scrutinul în 9 iunie. Prezenţa la vot nu este obligatorie, vârsta minimă de vot este 18 ani, iar pragul electoral este de 5% din totalul voturilor valabil exprimate la nivel naţional.

În Republica Cehă, care va avea 21 de reprezentanţi în viitorul PE, alegerile europene au loc în 7 şi 8 iunie. Pot vota persoanele care au împlinit 18 ani, prezenţa la vot nu este obligatorie şi pragul electoral este de 5% din totalul voturilor valabil exprimate la nivel naţional.

Danemarca va avea 15 locuri în viitorul Parlament European şi va organiza alegerile europene în 9 iunie. Vârsta minimă de vot este 18 ani, participarea la vot nu este obligatorie şi nu există un prag electoral pentru accederea în PE.

În Estonia, care va avea 7 locuri, scrutinul european se va desfăşura în 9 iunie. Vârsta minimă de vot este 18 ani, prezenţa la vot nu este obligatorie şi nu există un prag electoral pentru accederea în PE.

Finlanda va avea 15 reprezentanţi în viitorul Parlament European şi va organiza alegerile europene pe 9 iunie. Vârsta minimă de vot este 18 ani, participarea la vot nu este obligatorie şi nu există un prag electoral pentru accederea în PE.

În Franţa, care va avea 81 de locuri în PE până în 2029, alegerile se desfăşoară pe 9 iunie în partea continentală şi pe 8 iunie în teritoriile de peste mări. Prezenţa la vot nu este obligatorie, vârsta minimă de vot este 18 ani, iar pragul electoral este de 5% din totalul voturilor valabil exprimate la nivel naţional.

Germania va avea 96 de locuri de eurodeputat şi va organiza alegerile europene în 9 iunie, când au loc şi alegeri municipale în şapte landuri. Vârsta minimă de vot este 16 ani, prezenţa la vot nu este obligatorie şi nu există un prag electoral pentru accederea în PE.

Grecia, care va avea 21 de locuri în viitorul Parlament European, scrutinul european se desfăşoară în 9 iunie. Participarea la vot este obligatorie, cu unele excepţii, vârsta minimă de vot este 17 ani şi pragul electoral este de 3% din totalul voturilor valabil exprimate la nivel naţional.

În Irlanda, ce va avea 14 locuri în PE în viitoarea legislatură, scrutinul european are loc în 7 iunie. Vârsta minimă de vot este 18 ani, prezenţa la vot nu este obligatorie şi nu există un prag electoral pentru accederea în Parlamentul European.

Italia va avea 76 de reprezentanţi în viitorul legislativ european. Alegerile europene vor fi organizate în 8 şi 9 iunie. Vârsta minimă de vot este 18 ani, participarea la vot nu este obligatorie şi pragul electoral pentru accederea în PE este de 4% din totalul voturilor valabil exprimate la nivel naţional.

Letonia va avea 9 locuri în Parlamentul European pentru următorii cinci ani. Scrutinul european are loc în 8 iunie. Participarea la vot nu este obligatorie, vârsta minimă de vot este 18 ani şi pragul electoral este de 5% din totalul voturilor valabil exprimate la nivel naţional.

În Lituania, care va avea 11 reprezentanţi în viitorul PE, alegerile europene sunt organizate în 9 iunie. Vârsta minimă de vot este 18 ani, participarea la vot nu este obligatorie şi pragul electoral pentru accederea în Parlamentul European este de 5% din totalul voturilor valabil exprimate la nivel naţional.

Luxemburg va avea 6 locuri în Parlamentul European până în 2029 şi va organiza scrutinul european pe 9 iunie. Participarea la vot este obligatorie, vârsta minimă pentru a putea vota este 18 ani şi nu există un prag electoral pentru accederea în Parlamentul European.

În Malta, ce va avea 6 locuri, alegerile europene vor avea loc în 8 iunie. Prezenţa la vot nu este obligatorie, vârsta minimă de vot este 16 ani şi nu există un prag electoral pentru accederea în Parlamentul European.

În Olanda, care va avea 31 de reprezentanţi în viitorul PE, scrutinul european se va desfăşura pe 6 iunie. Vârsta minimă de vot este 18 ani, participarea la vot nu este obligatorie şi nu există un prag electoral pentru accederea în Parlamentul European.

Polonia va avea 53 de locuri de eurodeputat în PE până în 2029 şi va organiza alegerile europene pe 9 iunie. Vârsta minimă de vot este 18 ani, participarea la vot nu este obligatorie şi pragul electoral pentru accederea în Parlamentul European este de 5% din totalul voturilor valabil exprimate la nivel naţional.

Portugalia, care va avea 21 de reprezentanţi în viitorul Parlament European, va organiza scrutinul european pe 9 iunie. Vârsta minimă de vot este 18 ani, participarea la vot nu este obligatorie şi nu există un prag electoral pentru accederea în Parlamentul European.

În Slovacia, care va avea 15 reprezentanţi în viitorul PE, alegerile europene se vor desfăşura pe 8 iunie. Participarea la vot nu este obligatorie, vârsta minimă de vot este 18 ani şi şi pragul electoral pentru accederea în Parlamentul European este de 5% din totalul voturilor valabil exprimate la nivel naţional.

În Slovenia, care va avea 9 locuri în PE în următorii cinci ani, alegerile europarlamentare au loc în 9 iunie. Vârsta minimă de vot este 18 ani, participarea la vot nu este obligatorie şi nu există un prag electoral pentru accederea în Parlamentul European.

Spania va avea 61 de reprezentanţi în Parlamentul European şi va organiza scrutinul europarlamentar în 9 iunie. Vârsta minimă de vot este 18 ani, participarea la vot nu este obligatorie şi nu există un prag electoral pentru accederea în Parlamentul European.

În Suedia, care va avea 21 de locuri în PE, alegerile europene au loc pe 9 iunie. Participarea la vot nu este obligatorie, vârsta minimă de vot este 18 ani şi şi pragul electoral pentru accederea în Parlamentul European este de 4% din totalul voturilor valabil exprimate la nivel naţional.

Ungaria va avea 21 de locuri în viitorul Parlament European şi va organiza alegerile europene pe 9 iunie, în aceeaşi zi cu alegerile locale. Participarea la vot nu este obligatorie, vârsta minimă de vot este 18 ani şi şi pragul electoral pentru accederea în Parlamentul European este de 5% din totalul voturilor valabil exprimate la nivel naţional.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare