Jurnalistul Alexandru Cumpănaşu, unchiul Alexandrei, minora de 15 ani din Caracal, care a dispărut în urmă cu trei săptămâni, a publicat miercuri pe pagina sa de Facebook un pasaj dintr-un raport oficial întocmit despre acțiunea polițiștilor și procurorilor în cazul de la Caracal.
„Document oficial. Dovada complicităţii poliţiştilor şi procurorilor la posibila moarte a Alexandrei. Dragi prieteni, a-20-a zi de la dispariţia Alexandrei. Un calvar care continua. Am plecat spre Caracal, devenit un loc al ororilor.
Nemernicia nu are limite, complicii criminali din MAI şi Parchet sunt niste rebuturi umane”, susţine Cumpănaşu.
El îi invită apoi pe toţi cei care accesează pagina sa de Facebook să citească un pasaj din un raport oficial întocmit despre acţiunea poliţiştilor şi procurorilor.
„Timp de două săptămâni poliţiştii au susţinut pe surse şi prin sindicate că nu au salvat-o pe Alexandra pentru că i-au oprit procurorii. Citiţi şi vă minunaţi ce pace s-a făcut acum:
” …întrucat lucrătorii de poliţie ce au verificat locuinţa lui Dincă Gheorghe, nu au identificat indicii de săvârşire a unei infracţiuni flagrante în derulare, au prezentat speţa procurorului Popescu Cristian Ovidiu şi Prim Procurorului Zavooanu Cătălin Alexandru, procurorului Vasilescu Liviu de la DIICOT precum şi conducerii poliţiei Municipiului Caracal precum şi reprezentantilor IPJ OLT, CARE, DE COMUN ACORD, au decis ca percheziţia domiciliară să fie efectuată începând cu ora 06.00. .” Voi reveni cu alte pasaje. Nu mai am puterea să înjur, să mă revolt. Dar va spun atat: TOŢI ĂŞTIA VOR AJUNGE ÎN PUŞCĂRIE. Păi cum (…) nu era infracţiune flagrantă, când aveau dovada de la 112 că fetiţa asta minunată declarase că este violată, bătută, legată, răpiăa!!!!!. Aşa că DE COMUN ACORD cu tot poporul român am hotărât să nu mă las până nu intră toţi aceştia în puşcărie”, a scris Cumpănaşu.