„Curtea Constituţională a României a devenit neconstituţională; Dreptul de a alege și a fi ales e înscris în Constituția României, iar decizia CCR în cazul Diana Şoşoacă nu face decât să calce în picioare acest drept fundamental și creează un precedent extrem de periculos pentru prezidențialele din noiembrie/decembrie!”, spune jurnalistul Grigore L. Culian

„Trebuie să spun/scriu de la bun început că nu am habar de legile justiției și nu cunosc Constituția României. Asta e treaba instituțiilor statului de drept (în frunte cu președintele!), a celor care le conduc și veghează la respectarea și aplicarea prevederilor legii supreme într-un stat normal la cap!”, scrie, în Cotidianul, jurnalistul Grigore L. Culian, într-o corespondenţă de la New York.

„Nu știu nici dacă europarlamentarul Diana Iovanovici Şoșoacă a încălcat vreo lege. Nu am cunoștință de un proces în care un procuror (sau mai mulți) să o acuze pe bază de probe, un avocat (sau mai mulți) să o apere și un complet judecătoresc să dea un verdict care să stabilească (sau nu) restrângerea drepturilor civile ale inculpatului pentru o anumită perioadă de timp. Exemple sunt destule, dar mă voi limita la două: Adrian Năstase (PSD) și Dan Diaconescu (PPDD), ambii condamnați la închisoare și restrângerea anumitor drepturi.

Prima întrebare pe care și-ar pune-o un om cât de cât întreg la minte ar  fi următoarea: de ce Diana Şoșoacă a putut fi aleasă europarlamentar, iar acum Curtea Constituțională a României (CCR) îi interzice dreptul de a fi aleasă președinte al țării pe care o reprezintă în Parlamentul European, fără să aibă loc un proces echitabil?! Iată prima aberație, practic, imposibil de explicat!

Am să vă spun acum ceea ce știu și nu are nicio legătură cu justiția și/sau cu drepturile cetățenești adesea călcate în picioare de către judecătorii CCR. Citez din Articolul 42 al Constituției României: “(1) Curtea Constituțională este garantul supremației Constituției; (2) Curtea Constituțională se compune din 9 judecători, numiți pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit  sau înnoit; (3) Trei judecători sunt numiți de Camera Deputaților, trei de Senat și trei de Preşedintele României; (4) judecătorii Curţii Constituționale aleg, prin vot secret, preşedintele acesteia, pentru o perioadă de 3 ani; (5) Curtea Constituțională se înnoieşte cu o treime din judecătorii ei, din 3 în 3 ani,  în condițiile prevăzute de legea organică a Curţii. “

Mi-a rămas în minte următoarea frază: “3 judecători sunt numiți de Camera Deputaților, 3 de Senat și 3 de Preşedintele României”. Prin urmare, CRR nu are treabă cu Constituția României și/sau cu justiția la modul general, fiind controlată și folosită ca instrument politic! Cel mai bun exemplu l-am găsit la referendumul din 2012 pentru demiterea băsescului, când o erată a CCR, comandată și impusă de la Washington, a aruncat la gunoi 7,5 milioane de voturi care îl trimiteau acasă  pe Marinar! Votul decisiv 6-3 (dacă era 5-4, Băsescu ar fi fost demis!) a fost dat de către judecătoarea CCR Iulia Motoc, răsplătită ulterior de către fostul președinte/securist/turnător cu un post călduț la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg!

Mă interesează puțin – spre deloc – dacă guraliva avocată Diana Şoșoacă  (europarlamentară, șefa partidului “SOS România”) va reuși să atace într-o instanță decizia CCR de a o elimina (fără judecată!) din cursa prezidențială și puțin îmi pasă spre ce partid sau persoană vor merge voturile susținătorilor ei. Nu pentru asta am scris acest articol, dar vă avertizez că politizarea CCR poate avea efecte asupra oricărui cetățean care tace și înghite asemenea abuzuri! Dreptul de a alege și a fi ales e înscris în Constituția României, iar decizia CCR în cazul de față calcă în picioare acest drept fundamental și creează un precedent extrem de periculos pentru prezidențialele din noiembrie/decembrie!”, scrie Culian.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare