Curtea de Apel din Cipru a respins extrădarea omului de afaceri Beny Steinmetz, condamnat în dosarul Ferma Băneasa

Curtea de Apel din Cipru s-a pronunţat vineri împotriva extrădării în România a magnatului israelian Beny Steinmetz, condamnat la cinci ani închisoare în România în dosarul Ferma Băneasa, anulând o hotărâre a instanţei inferioare din 11 octombrie, anunţă Reuters, citat de News.ro.

Decizia instanţei cipriote a fost unanimă şi a dispus ca Steinmetz să fie eliberat imediat din arest.

Mandatul de arestare românesc a fost respins şi în Grecia şi Italia.

„O altă instanţă a unui stat european trimite un răspuns răsunător celor care încalcă în mod flagrant drepturile omului şi dispreţuiesc grav orice noţiune de stat de drept. Sunt foarte încântat că mă pot întoarce în sfârşit în ţara mea într-un moment atât de critic pentru Israel”, a transmis Steinmetz prin intermediul unui purtător de cuvânt.

 

În decembrie 2020, Benyamin Steinmetz a fost condamnat definitiv, de ÎCCJ, la pedeapsa de 5 ani închisoare, în dosarul Ferma Băneasa, referitor la implicarea sa într-un grup infracţional care ar fi încercat să obţină în mod ilegal drepturi asupra unor terenuri în România, el fiind acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat. Pe numele acestuia a fost emis un mandat european de arestare, de către Curtea de Apel Braşov.
Steinmetz a fost reţinut în Cipru la sfârşitul lunii august, în baza acestui mandat de arestare, fiind eliberat pe cauîiune o săptămână mai târziu.
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat în 11 octombrie că instanţa cipriotă a decis predarea lui Benyamin Steinmetz autorităţilor din România, în conformitate cu prevederile Deciziei-cadru 2002/584/JAI, precizând că decizia nu este definitivă.
”Cooperarea judiciară în materia mandatului european de arestare are loc pe cale directă, între autorităţile judiciare române şi străine. Ministerul Justiţiei, în calitate de autoritate centrală, are posibilitatea de a facilita cooperarea şi a făcut-o cu promptitudine când instanţele au solicitat acest lucru. Ministerul Justiţiei îndeplineşte cu promptitudine toate atribuţiile pe care le are în această materie. Ministerul Justiţiei, prin Administraţia Naţională a Penitenciarelor, a sprijinit cu toate datele necesare instanţele cipriote, în vederea oferirii garanţiilor că sunt respectate standardele CEDO în ceea ce priveşte condiţiile de detenţie”, anunţa MJ.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare