Cutremur cu magnitudinea 7,5 în Filipine. Alertă de tsunami în Filipine şi Japonia

Un cutremur cu magnitudinea de cel puţin 7,5 a lovit Mindanao, în sudul Filipinelor, sâmbătă, ceea ce a dus la emiterea unor ordine de evacuare a unor zone şi a coastelor sud-vestice ale Japoniei, din cauza avertismentelor de tsunami, relatează Reuters.

Agenţia filipineză de seismologie Phivolcs a anunţat că valurile ar putea lovi Filipine până la miezul nopţii şi ar putea continua timp de câteva ore.

Sistemul american de alertă pentru tsunami a precizat că ar putea exista valuri de până la 3 metri peste nivelul mareei de-a lungul unor coaste filipineze.

„Ambarcaţiunile care se află deja pe mare în această perioadă ar trebui să rămână în larg, în ape adânci, până la noi indicaţii”, a precizat Phivolcs, cerând persoanelor care locuiesc în apropierea coastelor provinciilor Surigao Del Sur şi Davao Oriental să „evacueze imediat” sau să se ” deplaseze mai departe în interior”.

Postul japonez NHK a anunţat că se aşteaptă ca valuri tsunami de până la un metru să ajungă pe coasta de sud-vest a Japoniei aproximativ 30 de minute mai târziu – până duminică la ora 1:30 a.m. (1630 GMT sâmbătă).

Phivolcs a declarat că nu se aşteaptă la pagube semnificative din cauza cutremurului în sine, dar a avertizat asupra replicilor.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare